Adrian-Ioan Veștea: Trebuie să accelerăm implementarea investițiilor finanțate de MDLPA

MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI 22 Iun 2023
Adrian-Ioan Veștea: Trebuie să accelerăm implementarea investițiilor finanțate de MDLPA

Adrian-Ioan Veștea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a avut, astăzi, o întânire de lucru cu Marcel-Ioan Boloș, ministrul finanțelor, în cadrul căreia au fost abordate subiecte legate de continuarea finanțării investițiilor pe care Ministerul Dezvoltării le implementează, în vederea modernizării tuturor localităților din România.

 

Astfel, ținând cont de faptul că MDLPA are, în subordine sau sub autoritate, șapte instituții care derulează asemenea programe de investiții, s-a analizat stadiul impactului bugetar, pe capitole.

 

”Întrucât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțează proiecte de dezvoltare locală și colaborează îndeaproape cu autoritățile publice locale beneficiare, acestea, precum și agenții economici și celelalte entități care contribuie la implementarea investițiilor au nevoie de predictibilitate și continuitate în finanțare. Așadar, nimic din ceea ce am început nu trebuie să aibă sincope; dimpotrivă, trebuie să accelerăm implementarea, mai ales că ne aflăm în plin sezon cald, care este propice lucrărilor de construcții”, a precizat ministrul Veștea.

 

Distribuie:
{# Exit-intent newsletter popup (Phase 3 — spec §7.1). Mounted globally from web/base.html via the True gate tag, so this file assumes the gate has already vetted path + auth state. The modal's open/close state lives in Alpine. The real exit-intent trigger (desktop mousemove-to-top, mobile visibilitychange/dwell fallback, localStorage 30d throttle) is owned by assets/javascript/newsletter-popup.js, which dispatches a `cnl-open-newsletter-popup` CustomEvent on window that Alpine listens for below. #}