Știri
Rămâneți informați cu cele mai recente știri din administrația locală.
Proiecții 3D pe Casa Poporului, ritmuri de muzică electronică, compilații Buddha Bar semnate de DJ Ravin, street food și zone de relaxare Sâmbătă, 23 septembrie, Primăria …
Consiliul Județean Bihor a realizat în această săptămână recepția lucrărilor de reabilitare a drumului județean DJ 767 Sâmbăta – Dobrești – Luncasprie – Roșia, un …
Tradiția și mâncarea sunt ingredientele care vor aduce împreună în Cetatea Oradea bucătari, producători locali și gurmanzi, într-un eveniment inedit dedicat gusturilor bihorenești. „Gusturi și …
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a demarat o campania de informare a tinerilor din sistemul de protecție specială și a mamelor minore, în …
Săptămâna Europeană a Sportului începe în Sectorul 3 cu evenimentul ajuns la cea de-a doua ediție , “Cupa Sectorului 3”, care se va desfășura în două …
Un grup de persoane vârstnice de la Centrul de zi „Clubul Seniorilor” Deva s-a întâlnit, joi, 21 septembrie, cu reprezentanți ai Centrului Multifuncțional de Servicii …
Lucrările înregistrează deja un progres de 75% Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” continuă lucrările de alimentare cu apă potabilă a satelor …
Tradiția și mâncarea sunt ingredientele care vor aduce împreună în Cetatea Oradea bucătari, producători locali și gurmanzi, într-un eveniment inedit dedicat gusturilor bihorenești. „Gusturi și …
Săptămâna viitoare iau startul două proiecte finanțate de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local: „Școala de Public Speaking” și „ART3- Pledoarie pentru …
În municipiul Deva va avea loc sâmbătă, 23 septembrie 2023, evenimentul ,,Zilele Maghiare ale Județului Hunedoara”. Pentru o bună desfășurare a evenimentului, accesul autovehiculelor va …
Din 1 octombrie începe BIENALA ALBASTRĂ, ediția a treia! Asociația Culturală Artessentia organizează în Brașov, în perioada 1 octombrie - 5 noiembrie 2023, BIENALA …
Primăria Municipiului București, prin Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, organizează sâmbătă, 23 septembrie, un nou târg de adopții pentru căței. Evenimentul va avea loc …
În perioada 23-30 septembrie 2023 va avea loc cea de-a 9-a ediție a Săptămânii Europene a Sportului (Inițiativa Comisiei Europene) derulată sub campania #BeActive, cu …
Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, vă invită SĂMBĂTĂ, 23 Septembrie 2023, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, …
Lucrările de amenajare a zonei publice situate deasupra parcării subterane din strada Independenței au avansat. Acestea se desfășoară pe amplasamentul delimitat de strada Independenței, malul …
Ministrul Adrian-Ioan Veștea s-a aflat astăzi într-o vizită de lucru în județul Vrancea, unde a participat la Adunarea Generală a Secretarilor Generali ai Județelor din …
Investiția Consiliului Județean, din fonduri europene, înregistrează un progres cumulat de 77% Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a realizat, împreună cu responsabilii …
Începe Săptămâna Europeană a Sportului: Parcul Drumul Taberei devine, sâmbătă, Satul Sportiv #BeActive Sportul revine în Sectorul 6. După Camp Run, care a avut …
Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, organizează cea de a 14-a ediție a Festivalului Vânătorilor, un eveniment devenit tradițional. Această ediție este organizată într-un …
Consiliul Județean Bihor a emis astăzi, 21 septembrie, ordinul de începere a lucrărilor pentru Lotul 1 al Inelului Rutier Metropolitan, cuprins între km 0+000 – …