Știri
Rămâneți informați cu cele mai recente știri din administrația locală.
Aproape 10.000.000 euro vor fi alocați din bugetul județului pentru materializarea obiectivului de investiții Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un …
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat astăzi, 24 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, lansarea celei de-a patra ediții a proiectului Luna …
Consiliul Județean a finalizat astăzi două noi investiții în stațiunea Moneasa: refacerea Teatrului de Vară și sala de sport din Tabăra Școlară. Cele două obiective …
Aproape 40 de copii și adolescenți, din municipiul Deva, și familiile acestora sunt monitorizați de asistenții sociali ai Direcției de Asistență Socială Deva, de la …
Primăria Sectorului 3 pune la dispoziția părinților, începând cu 8 mai, platforma online pentru înscrieri la școlile și grădinițele participante la programul de vară. Astfel, pentru …
Primăria Oradea prin Direcția Tehnică continuă lucrările de infrastructură a unor străzi în cartierul Oncea. În această săptămână a început modernizarea a încă două străzi: …
Vineri, 26 aprilie, Muzeul Național de Artă din Timișoara va găzdui prima ediție a Balului Mocioni, eveniment cuprins în programul de revitalizare a bijuteriei arhitecturale …
Au venit primii bani pentru spitalul din Sectorul 6, singurul ce va fi construit în București, după 34de ani. Peste 1,8 milioane de euro, fonduri …
Cei mai buni elevi contabili vor fi premiați mâine, 25 aprilie 2024, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în Sala „Nicolae Iorga” din …
Serviciul Baze Agrement anunță programul după care vor va circulaTelecabina care deservește Cetatea Devei și cel de funcționare alComplexului acvatic Aquland Deva. Telecabina va funcționa …
Consiliul Județean propune timișenilor, prin intermediul instituțiilor sale de cultură, o serie de evenimente artistice deosebite în această săptămână. Printre acestea se numără expoziții temporare …
Vă invităm să participați la un concert extraordinar de pricesne în data de 28 aprilie 2024, de la ora 17:00, la Biserica „Învierea Domnului” din …
Primăria Municipiului Dej a marcat finalizarea lucrărilor de reabilitare a Pădurii Bungăr. Proiectul \"Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate neutilizate din Pădurea Bungăr, Municipiul …
Astăzi, 23 aprilie, a început montarea primelor grinzi din beton armat la viaductul care traversează DN 76, la ieșirea din Băile Felix, pe traseul Inelului …
Ca în fiecare an, vă invităm să participaţi la un eveniment deosebit „Surprizele Iepurașului”, care va avea loc marți, 30 aprilie 2024, începând cu ora …
Cel mai afectat drum județean de nerespectarea limitelor de tonaj prevăzute de legislația în vigoare a fost reabilitat! După ce în toamnă a fost refăcută …
Centru multifuncțional de sănătate, igienă și educație realizat în cadrul proiectului „RACOS – Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere” O realizare importantă pentru comunitatea …
Consiliul Județean a aprobat cheltuielile aferente proiectului privind modernizarea drumurilor din nordul județului, proiect care a fost declarat eligibil de către ADR Vest. Valoarea totală …
Astăzi, 22 aprilie, s-a semnat, de către Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, contractul de finanțare cu fonduri europene pentru pasajul suprateran …
Primăria Sectorului 3 avansează în ritm alert cu lucrările la complexul acvatic din Parcul Pantelimon. Atât zonele de agrement, cât și spațiile destinate vestiarelor prind contur, …