SPITALUL MUNICIPAL 'SF. DOCTORI COSMA ŞI DAMIAN' RĂDĂUŢI

SPITALUL MUNICIPAL 'SF. DOCTORI COSMA ŞI DAMIAN' RĂDĂUŢI
SPITALUL MUNICIPAL 'SF. DOCTORI COSMA ŞI DAMIAN' RĂDĂUŢI
ADRESĂ Calea Bucovinei, nr. 34/A , Radauti

Despre noi

Spitalul Municipal Rădăuţi este o unitate sanitară publică, parte integrantă a domeniului public a municipiului Rădăuţi. 
Spitalul Municipal Rădăuţi, jud. Suceava are codul fiscal 4327367 şi este situat în str. Calea Bucovinei, nr. 34, Rădăuţi. Unitatea este amplasată în partea de est a oraşului Rădăuţi pe drumul naţional Rădăuţi – Suceava, cu ieşire în drumul European E 86. 
Obiectul de activitate al Spitalului Municipal Rădăuţi este acordarea de servicii medicale prin internare la pat şi de servicii în ambulatoriul de specialitate. 
Spitalul este o unitate sanitară cu 460 paturi, cu personalitate juridică subordonată Direcţiei de Sănătate Publică. Intră în relaţii contractuale pentru activitatea medicală cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar în relaţii comerciale, cu diverşi furnizori de medicamente, materiale sanitare, utilităţi. 
Noua denumire, începând din mai 2009 este Spitalul Municipal "Sf. Doctori Cosma şi Damian" Rădăuţi. 
Servicii medicale spitaliceşti de calitate. Spitalizare continuă. Medicină internă, cardiologie. Ambulatoriu

spital medicina tratament asistenta medicala neonatologie chirurgie spitale spital radauti medicina interna cardiologie neonatologie obstetrica-ginecologie psihiatrie radauti neurologie radauti chirurgie generala radauti pediatrie radauti pneumologie radauti boli infectioase radauti anatomie patologica radauti planning familial radauti
{# Exit-intent newsletter popup (Phase 3 — spec §7.1). Mounted globally from web/base.html via the True gate tag, so this file assumes the gate has already vetted path + auth state. The modal's open/close state lives in Alpine. The real exit-intent trigger (desktop mousemove-to-top, mobile visibilitychange/dwell fallback, localStorage 30d throttle) is owned by assets/javascript/newsletter-popup.js, which dispatches a `cnl-open-newsletter-popup` CustomEvent on window that Alpine listens for below. #}