Cuvântul primarului
Valentin Laurențiu Anuţa
Primar
Dezvoltarea comunei noastre reprezintă principala prioritate a administrației locale. În ultimii ani am depus toate eforturile pentru atragerea de fonduri nerambursabile și pentru implementarea unor proiecte care să contribuie la creșterea calității vieții locuitorilor din Poroina Mare, Stignita, Sipotu si Fantanile Negre.
Prin investițiile aflate în derulare urmărim modernizarea infrastructurii, dezvoltarea serviciilor publice, creșterea eficienței energetice, extinderea sistemului de alimentare cu apă, realizarea parcului fotovoltaic, dezvoltarea sistemului de supraveghere video și implementarea proiectului de servicii integrate destinat persoanelor vulnerabile. Toate aceste investiții au un obiectiv comun: o comună mai modernă, mai sigură și mai bine pregătită pentru viitor.
Le mulțumesc tuturor cetățenilor pentru încrederea acordată și pentru sprijinul oferit. Fiecare proiect realizat este rezultatul unei colaborări între administrație și comunitate.
Îi invit pe cei care doresc să investeasca în comuna noastră să descopere potențialul agricol și oportunitațile de dezvoltare pe care Poroina Mare le oferă. Administrația locală rămâne un partener deschis dialogului și colaborarii cu mediul de afaceri.
De asemenea, îi invit pe toți cei care ne vizitează să descopere ospitalitatea oamenilor, tradițiile locale și frumusețea unei comunități care își respectă trecutul și privește cu încredere spre viitor.
Vom continua să lucrăm cu responsabilitate, transparență și respect față de cetățeni, astfel încât fiecare proiect început să fie dus la bun sfârșit, iar comuna Poroina Mare să se dezvolte în beneficiul tuturor.
Valentin Laurentiu Anuta
Primarul Comunei Poroina Mare
Despre noi
Poroina Mare este o comună situată în județul Mehedinți, în regiunea istorică Oltenia din sud-vestul României. Localitatea este alcătuită din patru sate: Poroina Mare, Fântânile Negre, Stignița și Șipotu. Comuna se află într-o zonă de câmpie ușor ondulată, cu un relief specific sudului județului și beneficiază de un peisaj tipic pentru partea de sud a Olteniei.
Zona are o tradiție agricolă bogată, locuitorii ocupându-se în principal cu agricultura și creșterea animalelor. Pe lângă aceasta, comuna păstrează elemente de tradiție și cultură locală, fiind un mediu rural autentic unde obiceiurile și portul popular sunt încă prezente la diverse sărbători sau manifestări locale.
Mehedinți, județul în care se află Poroina Mare, este renumit pentru frumusețea sa naturală, incluzând câmpii fertile, dealuri, precum și apropierea de fluviul Dunărea. Clima blândă și solul bogat fac din această regiune un loc propice pentru cultivarea cerealelor, a legumelor și fructelor. De asemenea, comuna Poroina Mare contribuie la specificul județului, păstrând vie identitatea rurală și tradițiile oltenești.
Persoane din instituție
Valentin Laurențiu Anuţa
Primar
Sorinel Gigi Țărineanu
Viceprimar
Monica Anda Botezatu
Secretar
Constanţa Cărnaru
Contabil
Date demografice și geografice
Localități în administrație
Stigniţa, Şipotu, Fîntînile-Negre, Poroina Mare
Așezarea geografică
Comuna Poroina Mare este situată în partea de sud-est a județului Mehedinți, la aproximativ 25 km de municipiul Drobeta-Turnu Severin. Comuna este alcătuită din satele Poroina Mare, Stignita, Sipotu si Fantanile Negre și beneficiază de acces facil către municipiul reședință de județ și celelalte localități din zonă
Distribuția suprafeței
Infrastructură educațională
Evenimente și sărbători locale
Sărbătorirea hramurilor bisericilor
Manifestări dedicate Zilei Naționale a României
Evenimente culturale și artistice organizate cu ocazia sărbătorilor tradiționale
Nedeie: Înălțarea Domnului- sat Stignița
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe- Șipotu
Sfântul Constantin și Elena- Fântânile Negre
Duminica Mare și Sfântul Petru- Poroina Mare
Proiecte de investiții
În desfășurare Proiecte curente
Dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu apă
Proiectul "Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale - facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate", Cod SMIS 339395
Proiect privind creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie
Realizarea unui parc fotovoltaic
Implementarea sistemului de supraveghere video la nivelul comunei
Alte proiecte finanțate prin programe naționale și europene aflate în implementare
Finalizate Proiecte finalizate
Obiective turistice și istorie
Obiective turistice
Puncte de interes
Comuna se remarcă prin peisajul rural specific zonei de sud a județului Mehedinți, bisericile locale, tradițiile comunității și cadrul natural potrivit pentru turismul de tranzit și de relaxare.
Istorie
Economie și oportunități
Activități economice și specifice zonei
Economia locala este bazata in principal pe agricultura, cresterea animalelor, cultura cerealelor si activitati comerciale si de servicii destinate populatiei.
Firme reprezentative:
SIG SLIVEN AGRO;
SC. AGRO PĂDINA;
SC. CORNFIELD MDA SRL;
SC AGRIWITHE SRL;
SC AGROXEM SRL;
Producători locali:
CIOCLOV ION- ELVIS INTREPRINDERE INDIVIDUALA;
BECHEANU LAURENȚIU- BEBE INTREPRINDERE INDIVIDUALĂ;
VIDAN ION- PETRICĂ INTREPRINDERE INDIVIDUALĂ;
Produse locale:
Cereale, legume, fructe, produse apicole, produse obtinute în gospodăriile populației și produse tradiționale specifice zonei
Specific zonal
Poziționare favorabilă în apropierea municipiului Drobeta-Turnu Severin
Potențial agricol ridicat
Terenuri disponibile pentru investiții;
Administrație locală implicată în atragerea fondurilor europene și guvernamentale
Investiții în infrastructură, eficiență energetică, servicii publice și digitalizare
Comunitate liniștită și un mediu favorabil dezvoltării activităților economice
Comunitatea păstrează tradițiile și obiceiurile specifice satului românesc, marcând principalele sărbători religioase și populare prin participarea locuitorilor la manifestări culturale și religioase.
Facilități pentru investitori
Administrația locală sprijină investitorii prin transparența decizională, colaborare institutională și sprijin în obținerea avizelor și autorizațiilor prevăzute de lege. Există disponibilitate pentru dezvoltarea unor investiții în domeniul agricol, al energiei regenerabile, al serviciilor și al activităților de producție