Despre noi
Comuna Malu este situată în județul Giurgiu, în regiunea Muntenia, în sudul României. Aceasta este alcătuită dintr-un singur sat, Malu, care s-a separat de comuna Vedea în anul 2003. Amplasată într-o zonă de câmpie, localitatea beneficiază de un relief plat, specific Câmpiei Române de Sud, fiind traversată de râuri mici ce îmbogățesc terenul agricol al comunei.
Giurgiu, județul din care face parte comuna Malu, se află pe granița cu Bulgaria și are ca oraș de reședință municipiul Giurgiu. Zona este recunoscută pentru agricultură, datorită solurilor fertile, iar populația este preponderent formată din români.
Comuna Malu respectă specificul rural din sudul țării, cu tradiții locale bine păstrate, implicând comunitatea în evenimente religioase și culturale. Locuitorii se dedică îndeosebi agriculturii, având la dispoziție terenuri întinse, iar apropierea față de râuri oferă resurse importante pentru irigații.
Separarea față de comuna Vedea în 2003 a asigurat localității o identitate administrativă proprie și mai multă autonomie în gestionarea resurselor și proiectelor de dezvoltare locală. Malu continuă să păstreze farmecul specific satelor din sudul României, fiind un exemplu de comunitate rurală activă și unită.
Persoane din instituție
Florin Urucu
Primar
Nicu Coporan
Viceprimar
Steliana Mariana Murga
Secretar
Date demografice și geografice
Localități în administrație
COMUNA MALU
Așezarea geografică
Primele așezări din zona satului Malu au fost fondate în preajma lui 1445, pe teritoriul raialei Giurgiu din Imperiul Otoman, fiind la un moment dat proprietatea unui turc bogat, pe nume Ismail Efendi. Acest teritoriu a fost retrocedat Țării Românești în 1829. În 1864, teritoriul a fost organizat în comune, astfel că la sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Malu făcea parte din plasa Marginea a județului Vlașca și era formată din satele Malu de Jos și Malu de Sus. Comuna avea o biserică și o școală mixtă cu 83 de elevi. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Dunărea a aceluiași județ, având 2383 de locuitori în satele Malu și Guțu.
În 1950 a fost transferată raionului Giurgiu din regiunea București, satul Guțu dispărând în timp. În 1968, comuna a trecut la județul Ilfov, dar a fost desființată și inclusă în comuna Vedea. În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea comunei Vedea la județul Giurgiu. Comuna Malu a fost reînființată în 2003 în forma actuală.
Localitatea se află situată la o distanţă de 14 km faţă de municipiul Giurgiu, pe şoseaua DN 5C Giurgiu-Zimnicea.
Distribuția suprafeței
Infrastructură educațională
Evenimente și sărbători locale
Ziua localităţii Malu - pe data de 30 octombrie, în fiecare an
Proiecte de investiții
În desfășurare Proiecte curente
- CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC DIN COMUNA MALU, JUDETUL GIURGIU - ETAPA II
- CONSTRUIREA UNEI CAPACITATI DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE SOLARA, CU STOCARE INTEGRATA, PENTRU AUTOCONSUMUL COMUNEI MALU, JUDETUL GIURGIU
- CONSTRUIRE LOCUINȚE SOCIALE ȘI DE NECESITATE , ÎN COMUNA MALU, JUDEȚUL GIURGIU
- AMENAJARE INFRASTRUCTURĂ VERDE-ALBASTRĂ ȘI SPAȚII MULTIFUNCȚIONALE ÎN COMUNA MALU, JUDEȚUL GIURGIU
- CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A CLADIRII BLOC SPECIALISTI, LOC. MALU, JUDETUL GIURGIU
- CONSTRUIRE DRUM DE CENTURA ÎN COMUNA MALU, JUDEȚUL GIURGIU
- ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE DISTRIBUȚIE GAZE NATURALE ÎN COMUNELE SLOBOZIA, MALU SI VEDEA, SATELE APARȚINĂTOARE SLOBOZIA, MALU ȘI VEDEA, JUDEȚUL GIURGIU
- MODERNIZARE SI EXTINDERE SISTEM ALIMENTARE CU APA SI EXTINDERE REȚEA CANALIZARE ÎN COMUNA MALU, JUDEȚUL GIURGIU
- ACHIZIȚIE TRACTOR CU REMORCĂ PENTRU DOTAREA SERVICIULUI VOLUNTAR PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ (SVSU) , COMUNA MALU – JUDEȚUL GIURGIU
- CONSTRUIRE DRUM DE ACCES – B2 – ÎN ISLAZUL COMUNEI MALU, JUDEȚUL GIURGIU
- SPRIJIN ACASĂ – ÎNGRIJIRE INTEGRATĂ PENTRU VÂRSTNICII VULNERABILI DIN JUD. GIURGIU
ÎNGRIJIRE MODERNA LA DOMICILIU SOLUȚII INTEGRATE PENTRU VÂRSTNICII DIN COMUNA MALU, JUD. GIURGIU
Finalizate Proiecte finalizate
- MODERNIZARE ȘI REABILITARE DRUMURI DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA MALU, JUDEȚUL GIURGIU
- MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL, IN COMUNA MALU, JUDETUL GIURGIU
- RETEA ALIMENTARE CU APA, STAŢIE DE EPURARE ŞI CANALIZARE
- CRESTEREA EFICIENTEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC DIN COMUNA MALU, JUD. GIURGIU - ETAPA I
- CENTRU INTEGRAT DE SERVICII SOCIALE PENTRU VÂRSTNICI IN COMUNA MALU, JUDETUL GIURGIU
- REABILITARE TERMICĂ ȘI REFACERE INSTALAȚII INTERIOARE ȘI FINISAJE LA CAMINUL CULTURAL MALU, JUD. GIURGIU
- MODERNIZARE DRUM DE INTERES LOCAL B1 ÎN COMUNA MALU, JUDEȚUL GIURGIU
- CONSTRUIRE DEVERSOR APE MARI, PRIZĂ DE ALIMENTARE (CĂLUGĂR) ȘI STĂVILAR AMONTE ȘI AVAL, COMUNA MALU, JUDEȚUL GIURGIU
CONSTRUIRE CORP NOU 6 SĂLI DE CLASĂ, LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ``IOAN BĂDILĂ `` ÎN COMUNA MALU, JUDEȚUL GIURGIU
Obiective turistice și istorie
Obiective turistice
Puncte de interes
BISERICA MALU
Biserica a fost zidită în anul 1846. Cheltuielile legate de construcția bisericii au fost făcute din veniturile domeniului Giurgiu- domeniu pe care se află satul Malu. Acest fapt este consemnat în pisania săpată pe peretele din tinda bisericii în care stă scris: „Această Sfântă și Dumnezeiască biserică, unde se cinstește și prăsnuiește hramul Sf. Prooroc înainte mergător și Botezătorului Ioan, s-a zidit din nou din temelie cu cheltuielile statului din domeniul Giurgiu, după găsirea cu cale a cinstitei, obișnuitei adunări- în zilele prea înălțatului Domn Gheorghe Dimitrie Bibescu, în vremea arhipăstoriei Prea Sfinției Sale Părintelui Mitropolit a toată Ungro-Vlahia Domn, Neofit al II-lea, iar șef al Departamentului Visteriei fiind marele Logofăt și Cavaler Iancu-Constantin Filipescu sub a cărui dorință și stăruință s-a săvârșit la anul de la Mântuitorul lumii 1846.”
Pisania este scrisă în alfabetul de tranziție pe zid. Biserica a fost înzestrată de stat cu toate cărțile trebuitoare. Deîndată ce s-a mutat biserica aici locuitorii nu s-au mai folosit de vechiul cimitir ci au format altul în jurul bisericii. Astăzi nici acest cimitir nu mai este folosit nefiind corespunzător legilor igienice. Biserica este de formă dreptunghiulară cu partea dinspre răsărit rotundă. Este zidită numai din cărămidă, are o singură turlă care ține și loc de clopotniță.
Această Sfântă Biserică s-a pictat în ulei de către pictorul Paraipanopol din Giurgiu, prin stăruința preotului Paroh Ilie Popescu, în anul 1911. Pictura este în stil bizantin cu influență naturală.
În anul 1934 s-a făcut a treia reparație a bisericii, vopsindu-se pe dinafară și spălându-se pictura. Vopseaua a fost atât de slab făcută încât a fost nevoie ca în 1939 să se revopsească. Pe cărțile vechi ale bisericii se găsesc însemnări foarte interesante în legătură cu istoricul bisericii și al personalului care a slujit în acest sat. Unele din aceste cărți datează de la biserica veche (bordei).
A fost restaurată complet exterior și interior în anii 1954-1958, pictura fiind refăcută de către pictorul Ion Dogărescu.
Istorie
Economie și oportunități
Activități economice și specifice zonei
Specific zonal
Facilități pentru investitori
Rețea Energie electrică
Retea Apă potabilă
Retea Canalizare
Drumuri asfaltate
Drum către fluviul Dunărea asfaltat