INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL

INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL
INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL
ADRESĂ Str. Silvestru, Nr. 152, Parter , Iasi

Despre noi

Cine suntem

INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL este o companie de consultanță din Iași, specializată în:
Accesarea fondurilor nerambursabile
Managementul și implementarea proiectelor europene
Consultanță în achiziții publice și private

In cei peste 13 ani de activitate, INTEGRA BUSINESS CONSULTING a câștigat un portofoliu impresionant de peste 1000 de clienți și proiecte de investiții. INTEGRA BUSINESS CONSULTING a accesat și implementat proiecte în valoare de peste 200 milioane euro în decursul ultimilor 10 ani. Proiectele elaborate și implementate sunt din domenii diverse precum: infrastructura publica, investiții de tip business, proiecte  culturale și educaționale, proiecte de cercetare , proiecte de mediu.

Ce oferim

Finanțări Nerambursabile

Identificarea oportunităților și analiză eligibilitate
Elaborarea dosarelor de finanțare: planuri de afaceri, anexele cererii de finantare, bugete
Managementul integral al proiectului: de la contractare până la finalizarea perioadei de implementare
Achiziții Publice și Private

Consultanță în derularea procedurilor de achiztii.

Expertiza noastră

Echipă multidisciplinară: experți si colaboratori în contabilitate, achiziții, marketing, proiectare, inginerie, audit, management

Peste 300 de proiecte de succes în iluminat public și zeci de inițiative în domeniul sănătății, educației, eficienței energetice și mobilității electrice

Activitate atat în regiunea Nord-Est cat si pe intreg teritoriul tarii

Clienți și proiecte relevante

Beneficiari publici

Peste 300 de UAT-uri asistate în proiecte de iluminat public, eficiență energetică, sănătate și educație
Programe gestionate: AFM, PNRR, POIM, POR, ADR, ME, AFIR
Beneficiari privați

IMM-uri și companii mari din diverse sectoare (producție, medical, turism, IT etc.)
Programe accesate: Electric UP, POR 2.1/2.2, PNRR, Ajutor de stat OG 807, Panouri fotovoltaice etc.
Valoare totală proiecte gestionate: peste 700 milioane lei

De ce INTEGRA

Consultanță completă, de la idee la implementare
Rată de succes ridicată în obținerea finanțărilor
Reputație solidă și parteneriate pe termen lung

Plata serviciilor noastre se face doar după obținerea finanțării, în limitele stabilite de ghidurile de finanțare.

 

 

"Succesul partenerilor nostri devine si succesul nostru!"

Oferte

Dezvoltarea infrastructurii educaționale la nivelul învățământului primar și secundar

Dezvoltarea infrastructurii educaționale la nivelul învățământului primar și secundar

Programul Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027— Dezvoltarea infrastructurii educaționale la nivelul învățământului primar și secundar - Apel PRSE/5.2/1/2025

Cereți ofertă

Valabil până la 30 Ian 2026

Stocare pentru autoconsum (baterii)

Stocare pentru autoconsum (baterii)

Ministerul Energiei — Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu sau fără capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice

Cereți ofertă

Valabil până la 31 Mai 2026

Surse regenerabile si stocare pentru autoconsum

Surse regenerabile si stocare pentru autoconsum

Fondul pentru Modernizare

Cereți ofertă

Valabil până la 31 Mai 2026

Iluminat public - AFM

Iluminat public - AFM

SERVICII DE CONSULTANȚĂ ȘI MANAGEMENT IN VEDEREA OBȚINERII UNEI FINANȚĂRI PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII din Programului privind creșterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public.

Cereți ofertă

Valabil până la 31 Mai 2026

Acțiunea 2.2 Consolidarea clădirilor aflate în risc seismic

Acțiunea 2.2 Consolidarea clădirilor aflate în risc seismic

Serviciile ofertate sunt destinate activităților de obținere a finanțării pentru obiectivul de investiții din cadrul Acțiunea 2.2 Consolidarea clădirilor aflate în risc seismic

Cereți ofertă

Valabil până la 30 Ian 2026

Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice

Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice

Consultanță dedicată primăriilor pentru accesarea fondurilor din programul Ministerului Energiei – sprijinirea investițiilor în capacități de stocare a energiei electrice din surse regenerabile. Beneficiați de expertiză completă pentru scrierea și depunerea proiectelor.

Cereți ofertă

Valabil până la 30 Ian 2026

Parcuri Fotovoltaice UAT-uri-Fondul pentru modernizare

Parcuri Fotovoltaice UAT-uri-Fondul pentru modernizare

Proiectul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile prin autoconsum”, finanțat prin Fondul de Modernizare, are ca obiectiv dezvoltarea unui parc fotovoltaic dedicat producerii de energie verde pentru consum propriu. Investiția contribuie la creșterea independenței energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și tranziția către un sistem energetic sustenabil.

Cereți ofertă

Valabil până la 30 Ian 2026

Creșterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public - AFM UAT sub 5000 locuitori

Creșterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public - AFM UAT sub 5000 locuitori

Serviciile ofertate sunt destinate activităților de implementare a finanțării pentru obiectivul de investiții din cadrul Programului privind creșterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public.

Cereți ofertă

Valabil până la 30 Ian 2026

Galerie foto

Investitii in infrastructura publica a ambulatoriilor 1 imagini

Sprijin pentru: -Spitalul Municipal Caracal - Olt -Spitalul Orasanesc Corabia - Olt -Spitalul de Boli Cronice Smeeni - Buzau -Spitalul Orasenesc \'Dr. Valer Russu\' - Ludus -Spitalul de Boli Cronice \'Sfantul Ioan\' - Targul Frumos - Iasi

AmbulatoriiDotare2.png

/

Informații de contact

Adresă

Str. Silvestru, Nr. 152, Parter

Iasi, Iasi

Cod poștal: 700023

Romania

Telefon

Fax

0746 997 678

Trimite un mesaj