GARDEN SYSTEME SRL

GARDEN SYSTEME SRL
GARDEN SYSTEME SRL
ADRESĂ Aurel Vlaicu, nr. 6 , Buzau

Despre noi

Garden Systeme SRL, prin cele 40 de magazine din rețeaua Dedeman și a celor peste 200 de peisagiști din portofoliul firmei, vă pune la dispoziție soluții tehnice și estetice remarcabile pentru realizarea fântânilor arteziene, cascade, iazuri ornamentale și altor elemente de decor necesare în grădina dumnavoastră.

Leonardo da Vinci a spus că “apei i-a fost dată puterea de a deveni seva vieţii pe pământ”. Omul a fost tentat dintotdeauna să imite natura, unul dintre subiectele preferate fiind apa şi o dată cu aflarea secretelor ştiinţei şi avansului tehnologic, reproducerea susurului unui izvor sau tumultului unei cascade a devenit mult mai uşoară. Construcţia cascadelor şi a fântânilor a fost dusă de civilizaţiile europene antice, dar şi Orientale, la rangul de artă. Designerii contemporani păstrează acest lucru şi fiecare din cei peste 200 de peisagişti cu care Garden Systeme colaborează vă poate propune soluţii estetice remarcabile, folosind cele mai bune produse pe care le punem la dispoziţie. Pentru realizarea celor mai frumoase elemente acvatice de gradină sau de interior folosirea produselor de tehnică potrivite este esenţială. Experienţa de peste 30 de ani a furnizorilor noştri garantează nu numai o utilizare îndelungată ci si cel mai bun suport şi service.

 

fantani arteziene folie epdm bazine dejectie folie de iaz iazuri ornamentale lacuri hidroizolatii substante iaz intretinere iaz peridox pompe pentru iaz filtre pentru iaz amenajari lacuri fântâni arteziene-cascade
{# Exit-intent newsletter popup (Phase 3 — spec §7.1). Mounted globally from web/base.html via the True gate tag, so this file assumes the gate has already vetted path + auth state. The modal's open/close state lives in Alpine. The real exit-intent trigger (desktop mousemove-to-top, mobile visibilitychange/dwell fallback, localStorage 30d throttle) is owned by assets/javascript/newsletter-popup.js, which dispatches a `cnl-open-newsletter-popup` CustomEvent on window that Alpine listens for below. #}