Despre noi
Suntem o companie de consultanță în domeniul fondurilor nerambursabile care oferă asistență tehnică și financiară mediului public și privat, cu scopul declarat de a facilita dezvoltarea strategică. Obiectivul nostru este de a deveni cel mai de încredere consultant al beneficiarilor de proiecte, bazându-ne pe know-how, organizare, credibilitate si rezultate concrete.
SERVICII
Implementare
Managementul proiectelor
Managementul proiectelor constă într-o succesiune logică de pași urmăriți îndeaproape pentru a atinge obiectivul dorit:
- INIȚIERE;
- PLANIFICARE;
- EXECUȚIE;
- EVALUARE.
Sursa de finanțare ce va contribui la realizarea proiectului este primordială pentru implementarea acestuia. Proiectul trebuie scris în conformitate cu programul de finanțare urmărit, putând avea multiple surse: fonduri nerambursabile, creditări, granturi, subvenții, parteneriate publice-private sau obligațiuni municipale.
Planificarea este o etapă în care se stabilesc obiectivele, acțiunile specifice și a resurselor necesare, umane, materiale și de timp pentru elaborarea proiectului, în deplină concordanță cu cerințele agreate de stakeholderi.
Execuția și monitorizarea proiectului este cea mai dificilă etapă din cadrul managementului de proiect. În cadrul acestei etape sunt urmați pașii stabiliți în etapa de planificare și se urmărește încheierea cu succes a activităților proiectului, îndeplinind termenele legate de timp, calitate și încadrarea în bugetul stabilit.
Strategii
Elaborarea de strategii de dezvoltare
O strategie de dezvoltare întrunește un ansamblu de măsuri tehnice, economice, organizatorice și decizii optime ce se iau în cadrul organizației pentru a o conduce spre succes.
În România se urmărește eficientizarea unităților administrativ-teritoriale și reducerea decalajelor de dezvoltare, consolidarea capacității autorităților publice centrale și locale, consolidarea procesului decizional și creșterea calității reglementărilor. Obiectivul final constă în creșterea calității serviciilor publice și accesului la acestea, iar pentru atingerea lui, se elaborează strategia – instrumentul strategic cu rol fundamental în identificarea, planificarea, gestionarea, monitorizarea și evaluarea priorităților de dezvoltare a administrației publice.
TIPURI DE STRATEGII:
– Strategii de dezvoltare sectorială
– Strategii de dezvoltare locală
– Politici publice
Studii de piață
Studiile de piață reprezintă modalitatea cea mai adecvată pentru cunoașterea pieței și așteptărilor acesteia, obținând, astfel, informații precise și indispensabile ce ușurează deciziile ce urmează a fi luate.
Utilizăm metodologii știintifice adecvate în fiecare din cele 4 etape ale unui studiu de piata:
– încadrarea studiului în funcție de problema existentă;
– colectarea informațiilor;
– analiza acestora;
– redactarea raportului de cercetare.
De cele mai multe ori, un studiu servește conceperii unei strategii de piață, de poziționare, promovare, vanzări sau distribuție. Cu cât este mai cuprinzător, cu atât studiul trebuie să fie mai eficient, etapa de analiză fiind, astfel, cheia din procesul de concepere al unei strategii.
TIPURI DE STUDII:
> Analize sectoriale
> Analize primare
> Analize secundare
> Analize calitative
> Analize cantitative
> Studii business to business
> Studii business to consumer
> Sondaje de opinie
> Focus groupuri