Sălile de jocuri, decizia ajunge la primării. Interdicție totală sau reglementare inteligentă?

Imi place sa fim impartiali si mai mult sa ghidam primariile inainte de a lua deciziile. Sa analizam ambele tabere si cum ar fi o solutia mai buna.

Nu mai decide doar Bucureștiul

Din 25 februarie 2026, jocurile de noroc nu mai sunt doar o temă de reglementare națională, ci și una de decizie locală. Prin OUG 7/2026, consiliul local decide prin hotărâre dacă pe teritoriul UAT se pot desfășura sau nu activități de jocuri de noroc. Dacă răspunsul este „da”, activitatea are nevoie, pe lângă licența națională, și de o autorizație anuală locală, acordată sau respinsă prin HCL, iar primăria stabilește zonele în care aceste activități pot funcționa și cuantumul taxei locale, calculat în funcție de suprafața spațiului.

Tema nu este deloc marginală. Potrivit datelor INS obținute de HotNews, românii au jucat circa 5,5 miliarde de lei în primele șase luni din 2025, în jocuri de noroc care includ atât canale online, cât și locații fizice, după 6,2 miliarde de lei în aceeași perioadă din 2024. Cu alte cuvinte, orice decizie locală va privi o piață cu volum mare și cu efecte sociale, bugetare și administrative sensibile.

În același timp, noua putere a primăriilor nu este un buton de „oprire” instant. Pentru operatorii care aveau deja autorizații valabile de la ONJN la intrarea în vigoare a OUG, regimul local se aplică la expirarea perioadei de autorizare, iar taxa locală nu se datorează pentru perioada rămasă. Asta înseamnă că administrațiile trebuie să lucreze cu tranziții, termene și predictibilitate, nu cu efecte retroactive improvizate. De altfel, România avea deja filtre naționale: activitatea slot-machine este permisă doar în localități cu peste 15.000 de locuitori, iar ONJN trebuie să sisteze activitatea dacă populația scade sub acest prag.

Slatina și Târgu Mureș, două modele diferite

Primele reacții locale arată că primăriile pot merge pe drumuri foarte diferite. La Slatina, Consiliul Local a aprobat interzicerea activităților de jocuri de noroc, cu excepția jocurilor loto organizate de Loteria Română, iar administrația estimează că aproximativ 70 de săli de jocuri și 20 de agenții de pariuri vor dispărea treptat, în termen de un an, pe măsură ce nu vor mai fi reînnoite autorizațiile. Primarul susține că orașul nu pierde venituri locale curente, ci doar un potențial venit viitor din noua taxă locală. Alegerea excepției pentru Loto nu este întâmplătoare: legea tratează și agențiile loto ca locații specializate de jocuri de noroc, iar Loteria Română are exclusivitate legală pentru jocurile loto tradiționale și la distanță.

La Târgu Mureș, direcția anunțată public este alta: nu o interdicție totală explicită, ci o restrângere severă a funcționării către marginea orașului și zona industrială, în zone delimitate, la cel puțin 100 de metri de zonele rezidențiale, fără prezență în centru, în jurul școlilor sau în cartierele locuite. Municipalitatea a vorbit despre circa 330 de locații legate de jocuri de noroc și 810 slot-machine și a admis public că o astfel de măsură nu va rezolva singură dependența, dar poate reduce expunerea cotidiană și presiunea vizuală asupra cartierelor.

Ce spune tabăra care cere restricții

Aici trebuie recunoscut argumentul puternic al celor care cer limitări dure. Organizația Mondială a Sănătății estimează că 1,2% dintre adulții lumii au o tulburare de joc de noroc, iar efectele nocive includ dificultăți financiare, violență în familie, stigmat, neglijarea copiilor și infracționalitate asociată. OMS arată și că aparatele electronice și jocurile de cazino sunt adesea asociate cu riscul cel mai mare, iar politicile de sănătate publică eficiente includ tocmai limitarea accesului și disponibilității, de la program și densitate până la limite obligatorii de pierdere. Un studiu publicat în 2023 a găsit că persoanele care locuiesc aproape de astfel de locații sunt mai predispuse să joace și mai expuse la dificultăți financiare și probleme de sănătate mintală.

Asta înseamnă că argumentul urbanistic nu este deloc superficial. Densitatea, proximitatea și vizibilitatea contează. Un oraș care scoate jocurile de noroc din jurul școlilor, parcurilor și cartierelor nu rezolvă tot, dar poate reduce expunerea, normalizarea și recrutarea prin impuls. Din această perspectivă, primăriile care vor să recupereze spațiul public pentru funcțiuni mai puțin agresive vizual și social au o bază rezonabilă de acțiune.

Ce nu trebuie ignorat din tabăra cealaltă

Dar aici se oprește explicația simplistă. Urbanismul poate reduce vizibilitatea și accesul fizic, nu poate, singur, să rezolve întreaga problemă a dependenței. OMS notează că jocurile online sunt accesibile aproape oriunde și oricând, iar o revizuire sistematică recentă a identificat, în multe contexte, o migrare semnificativă de la jocul terestru la platformele online. Totuși, nici teza opusă, potrivit căreia mutarea sălilor „nu schimbă nimic”, nu este susținută integral de dovezi: un studiu longitudinal publicat în BMC Public Health arată că restricțiile de disponibilitate și pre-angajamentul obligatoriu pot reduce consumul total și nu sunt compensate automat de creșteri echivalente în online. Cu alte cuvinte, restricția fizică ajută, dar nu este suficientă de una singură.

De aceea, o hotărâre locală serioasă ar trebui să fie gândită ca parte dintr-un pachet, nu ca gest simbolic. Cadrul național deja prevede programe de protecție a jucătorilor, finanțare pentru prevenirea dependenței și protecția minorilor, o bază de date națională privind persoanele autoexcluse și obligația operatorilor de a nu le permite accesul în locații. Primăriile nu pot înlocui aceste instrumente, dar pot decide dacă le completează inteligent sau dacă mizează exclusiv pe interdicția de adresă.

Și cealaltă tabără are puncte care merită luate în serios, chiar dacă nu sunt populare. La Târgu Mureș, operatorii au cerut formal dialog instituțional înaintea unei eventuale hotărâri de interzicere sau limitare și au invocat, în documentul citat de presa locală, riscuri de litigii, pierderi de locuri de muncă, lipsa competenței locale asupra online-ului și posibila împingere a cererii către zone necontrolate sau platforme ilegale. Aceste afirmații sunt, desigur, poziția industriei, nu un verdict juridic, dar tocmai de aceea administrația are obligația să le audă, să le testeze și să le răspundă într-o fundamentare serioasă.

Mai există și o problemă tehnică pe care multe primării par să o descopere abia după entuziasmul politic inițial: cât de clar este textul legal atunci când vrei să interzici unele tipuri de activități și să le păstrezi pe altele? Primarul din Râșnov a cerut oficial clarificări, spunând că formularea actuală poate duce la o logică de tip „totul sau nimic”, care ar putea atinge inclusiv jocurile loto. Cum legea include printre locațiile specializate și agențiile loto, iar jocurile loto sunt, juridic, tot jocuri de noroc, orice HCL redactată neglijent riscă să nască exact tipul de confuzie pe care apoi îl va lămuri instanța, nu primăria.

Cum ar arăta o soluție mai bună

Din perspectivă administrativă, cea mai bună soluție pentru cele mai multe municipii pare să fie o reglementare locală proporțională, nu o alegere reflexă între „liber la tot” și „interzis total”. Asta înseamnă, înainte de vot, un audit real al locațiilor și al autorizațiilor, o hartă cu școli, locuri de joacă și zone rezidențiale, o analiză de impact fiscal și social, o consultare publică reală, plus un regulament care să spună clar ce se permite, unde, în ce condiții și cu ce tranziție. Iar acolo unde activitatea rămâne permisă, regulile ar trebui să fie ferme și egale: distanțe minime față de școli și spații pentru copii, limitarea densității, interdicția în anumite partere rezidențiale, reguli de semnalistică și program, fără excepții opace care creează privilegiați și procese.

În fond, guvernul nu a dat primăriilor doar dreptul de a spune „nu”. Le-a dat o probă de maturitate administrativă. Slatina a ales interdicția aproape totală. Târgu Mureș testează o restricție urbanistică severă. Ambele opțiuni sunt legitime politic, dar niciuna nu va fi bună doar pentru că sună bine la conferința de presă. O hotărâre locală bună este cea care reduce expunerea, respectă legea, rezistă în instanță, nu ignoră dependența ca problemă de sănătate publică și nu mută, pur și simplu, problema din cartier pe telefon.