Cosmin Pigui: „La Peștișani, am trecut de la stadiul de intenții la șantiere deschise și un ritm susținut de dezvoltare”

Cosmin Pigui: „La Peștișani, am trecut de la stadiul de intenții la șantiere deschise și un ritm susținut de dezvoltare”

       Aflat la jumătatea mandatului 2024-2028, primarul Cosmin Pigui face un bilanț al proiectelor care transformă comuna Peștișani. De la investiții masive în infrastructura de apă, canalizare și gaze prin programul „Anghel Saligny”, până la digitalizarea serviciilor și proiecte sociale europene de anvergură precum „Bunicii Comunității” sau Centrul Multifuncțional pentru copii, administrația locală mizează pe fonduri externe pentru a ridica standardul de viață. În paralel, edilul detaliază strategia prin care Peștișani devine un reper internațional pe harta turismului cultural sub brandul „Acasă la Brâncuși”.

Bilanț la jumătatea mandatului: Au trecut doi ani din mandatul 2024-2028. Care considerați că este cea mai importantă realizare a administrației dumneavoastră în această primă jumătate de mandat?
La jumătatea mandatului, consider că cea mai importantă realizare este accelerarea investițiilor în infrastructura de bază a comunei Peștișani, prin atragerea și implementarea de fonduri externe pentru proiecte esențiale – extinderea rețelelor de apă și canalizare sau îmbunătățirea serviciilor publice și a serviciilor sociale.
Am reușit să trecem de la stadiul de intenții la șantiere deschise și contracte în derulare, ceea ce înseamnă progres real, vizibil pentru oameni. În paralel, am consolidat direcția de dezvoltare a comunei sub brandul „Acasă la Brâncuși”, valorificând moștenirea lăsată de Constantin Brâncuși și transformând satul Hobița într-un reper tot mai prezent pe harta turismului cultural.
Cred că cea mai mare realizare nu este doar un proiect anume, ci faptul că am reușit să dăm un ritm susținut dezvoltării și să construim o direcție clară pentru viitorul comunei Peștișani.

Stadiul proiectelor majore: În 2024 ne vorbeați despre proiectele de investiții propuse. Care dintre acestea sunt acum în faza de execuție și ce termene de finalizare estimați pentru anul acesta?
În 2025, mai multe proiecte de anvergură din comuna Peștișani au trecut din faza de planificare în cea de execuție, având ca prioritate infrastructura de utilități și modernizarea drumurilor.
Iată stadiul actual al principalelor investiții:

  • Extinderea rețelelor de apă și canalizare:
    Stadiu: Proiectul major gestionat prin contractul CL 15 (valoare de peste 28,8 milioane lei) este în plină desfășurare. Lucrările vizează atât rețelele de canalizare, cât și stații de pompare și conducte de refulare.
    Termen estimat: Deși lucrările în sate precum Frâncești au început anterior, execuția continuă pe parcursul anului 2026, fiind parte dintr-un program regional de investiții etapizate.
  • Modernizarea drumurilor locale:
    Stadiu: Proiectul de modernizare a drumurilor în satele Hobița, Brădiceni, Peștișani, Frâncești și Gureni, finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”, se află în diverse faze de execuție.
    Detalii: Sunt vizate segmente de interes local care asigură legătura între zonele turistice și centrul comunei.
  • Planificarea Strategică (2025-2035):
    Am finalizat dezbaterile pentru Strategia de Dezvoltare Durabilă a comunei Peștișani 2025-2035, document care fundamentează noile apeluri de proiecte lansate recent, inclusiv prin structuri de guvernanță locală.

Fonduri Europene și PNRR: Dat fiind că 2026 este un an critic pentru jaloanele PNRR, ce investiții locale finanțate prin acest program au început să producă efecte vizibile pentru comunitate? Dar în cazul programului "Anghel Saligny"?
Proiectul de infrastructură ciclistă din comuna Peștișani, județul Gorj, este intitulat „CU BICICLETA LA BRÂNCUȘI – ACCESIBILIZARE OBIECTIVE TURISTICE PRIN REALIZARE PISTE BICICLETE PE DRUMURILE LOCALE ALE COMUNEI PEȘTIȘANI”
     Proiectul include o pistă de 3,282 km care asigură legătura cu obiective turistice majore, precum Casa Muzeu Constantin Brâncuși din satul Hobița (via DC 133, DV1).
     Investiția este susținută prin PNRR (Componenta C10 - Fondul Local), având o valoare totală a finanțării nerambursbile de 1 844 880,28 lei la care se adaugă TVA 350 527,25 lei.
     Prin acest proiect se urmărește crearea unei rețele de transport alternativ pe drumurile locale pentru a facilita turismul cultural și a reduce emisiile de carbon în zonă.
     Proiectul se află în etapa de implementare, fiind parte din strategia de dezvoltare a localității pentru perioada 2020-2024/2027. 

Proiectul „Bunicii Comunității” Peștișani (cod POCU 127616) este o inițiativă de asistență socială dedicată seniorilor din comună, având ca scop combaterea izolării și îmbunătățirea calității vieții acestora. 
Valoarea proiectului a fost de 2.793.223,75 lei valoare eligibilă nerambrsabilă, plus 55.864,47 lei contribuție proprie.
Principalele componente și detalii ale proiectului:

  • Obiectiv principal: Reducerea numărului de persoane aparținând grupurilor vulnerabile prin oferirea de servicii sociale, medicale și de socializare.
  • Servicii oferite:
    Centrul de zi (Clubul Seniorilor): Situat în satul Brădiceni, acesta are o capacitate de 25 de locuri și găzduiește activități recreative.
    Ateliere de creație: Seniorii realizează obiecte handmade (mărțișoare, decorațiuni) pentru târguri caritabile.
    Sănătate și recuperare: Sunt organizate sesiuni de kinetoterapie, masaj și exerciții de întreținere motorie.
    Asigurarea hranei: Proiectul include servicii de catering pentru beneficiari, cu contracte atribuite periodic pentru livrarea mesei.
  • Finanțare: Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), beneficiind de fonduri europene pentru sustenabilitatea serviciilor sociale oferite.
  • Impact social: Pe lângă asistența directă, proiectul promovează voluntariatul și parteneriatele locale pentru integrarea vârstnicilor în viața activă a comunității. 
    După implementarea proiectului pe fonduri europene acesta a continuat fiind gestionat direct de Primăria Peștișani, aceasta gestionând echipa de implementare (coordonatori, experți în comunicare și îngrijitori) și asigurând continuitatea serviciilor prin resurse proprii și parteneriate locale, fiind un model de bune practici în județul Gorj pentru absorbția fondurilor nerambursabile destinate sectorului social.
    Proiectul a fost inclus în Strategia de Dezvoltare Locală, fiind susținut prin hotărâri de consiliu local (HCL) care reglementează funcționarea serviciilor sociale oferite bunicilor.
     

Proiectul „CENTRU MULTIFUNCȚIONAL CU DOTĂRI SPORTIVE ȘI CULTURALE PENTRU COPII ÎN COMUNA PEȘTIȘANI jud. GORJ.”, Cod proiect: 336294
Cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul Social European+ prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027
Perioada de implementare este 01.12.2025 cu prelungire până la 31 mai 2028.
Cod apel: PIDS/420/PIDS_P5/OP4 
Titlu Proiect: „CENTRU MULTIFUNCȚIONAL CU DOTĂRI SPORTIVE ȘI CULTURALE PENTRU COPII ÎN COMUNA PEȘTIȘANI jud. GORJ.”, Cod proiect: 336294 Cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul Social European+ prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 
Valoarea totală a proiectului este de 11.460.215,19 lei din care valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor FEDR/FSE+ este de 8.501.097,80 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul de stat este de 2.678.470,81 lei

„CENTRU MULTIFUNCȚIONAL CU DOTĂRI SPORTIVE ȘI CULTURALE PENTRU COPII ÎN COMUNA PEȘTIȘANI jud. GORJ.” Cod proiect: 336294
Într-o societate în continua schimbare, Organizațiile Societății Civile (OSC) joacă un rol crucial în promovarea incluziunii și a oportunităților de ocupare pentru categoriile dezavantajate.
Astăzi, suntem încantați să anunțăm lansarea proiectului „CENTRU MULTIFUNCȚIONAL CU DOTĂRI SPORTIVE ȘI CULTURALE PENTRU COPII ÎN COMUNA PEȘTIȘANI jud. GORJ.”, cod SMIS 336294, implementat de către U.A.T. COMUNA PEȘTIȘANI, județul GORJ, în calitate de Beneficiar.
Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea infrastructurii sociale la nivelul comunității dezavantajate reprezentată de comuna Peștișani, județul Gorj, în contextul inexistenței acestui tip de infrastructură la nivel local și furnizarea de servicii educaționale, culturale, sportive și recreative pentru copiii aflați în risc de sărăcie, excluziune socială si abandon școlar.
Grupul țintă este format din minimum 260 de copii cu vârsta de până în 18 ani aparținând unui grup vulnerabil, aflați în risc de sărăcie, excluziune socială și abandon școlar cu domiciliul/reședința în comuna Peștișani, zonă izolată și dezavantajată din mediul rural, apartinând județului Gorj.
Principalele rezultatele urmărite sunt: 
1 Analiză de nevoi realizată pentru justificarea comunității izolate/dezavantajate la nivelul comunei Peștișani, județul Gorj și fundamentarea planului de intervenție integrată;
1 zonă delimitată la nivelul comunei Peștișani, județul Gorj justificată ca fiind izolată/dezavantajată prin analiză proprie;
1 Centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale destinat copiilor din comunitatea izolată/dezavantajată construit în comuna Peștișani, județul Gorj; 
1 serviciu social corespunzător Centrului de zi pentru copii licențiat;
1 Metodologie de informare și recrutare a grupului țintă elaborată; 
260 de copii informați și înscriși în grupul țintă al proiectului; 
260 de copii beneficiari ai serviciului de evaluare psihologică și educațională; 
60 de copii preșcolari beneficiari ai serviciului educațional de Clubul copiilor; 
60 de kit-uri educaționale distribuite copiilor în cadrul serviciului educațional de Clubul copiilor; 
60 biciclete distribuite copiilor în cadrul serviciului educațional de Clubul copiilor; 
200 de copii beneficiari ai serviciului de pregătire suplimentară la materii cheie;
200 de kit-uri educaționale distribuite participanților în cadrul serviciului de pregătire suplimentară la materii cheie; 
1 Atelier IT dotat; 
100 copii beneficiari ai serviciului de formare a competențelor cheie în cadrul worksopurilor tematice nonformale;
260 de copii beneficiari ai serviciului cultural (vizită la teatru, muzeu sau cinema) 
1 bibliotecă comunitară dotată în cadrul Centrului multifuncțional pentru copiii din comunitatea izolată/dezavantajată; 
200 de copii beneficiari ai activităților sportive;
1 kit sportiv achiziționat;
200 biciclete distribuite copiilor în cadrul activităților sportive; 
200 de copii beneficiari în cadrul Atelierului de creație artistică; 
200 kit-uri distribuite copiilor în cadrul Atelierului de creație artistică; 
200 de copii beneficiari în cadrul Atelierului de jocuri;
200 de copii beneficiari în cadrul Taberelor tematice;  minimum 3 parteneriate încheiate cu entități relevante; 
minimum 6 activități tematice desfășurate în cadrul parteneriatelor încheiate;
200 de parinți/reprezentanți ai copiilor din grupuri vulnerabile, beneficiari de activitate de consiliere și educație parentală;
200 de agende privind dezvoltarea și îmbunătățirea relației părinte-copil diseminate către părinții/reprezentanții copiilor din grupul țintă; 
260 de agende privind dezvoltarea și îmbunătățirea strategiilor de învatare diseminate către copiii din grupul țintă; 
1 Campanie comunitară de prevenție și informare pe teme de igienă, nutriție și adicții desfașurată; 
260 de kit-uri de nutriție distribuite copiilor;
260 de kit-uri de igienă distribuite copiilor; 
1 Metodologie de implementare/monitorizare și control elaborată; 
30 luni de management și implementare proiect;
1 comunicat de presă publicat la începutul proiectului; 
1 comunicat de presă publicat la finalizarea proiectului; 
3 afise A3 realizate si expuse la locațiile de implementare a proiectului; 
1 pagină de social-media a proiectului creată. 
Proiectul este cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională si Fondul Social European+ prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 și se implementează pe o perioadă de 30 de luni (01.12.2025 – 31.05.2028), având un buget total în valoare de 11.460.215,19 lei din care valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor FEDR/FSE+ este de 8.501.097,80 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul de stat este de 2.678.470,81 lei.

Proiectul “Centrul de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi în comuna PEȘTIȘANI, județul GORJ - (cod serviciu social 8891CZ-C-II) “
Prin prezentul proiect se urmărește înființarea la nivelul comunei PESTISANI, județul GORJ, a unui centru de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți - cod serviciu social 8891CZ-C-II.
Proiectul va contribui la îndeplinirea obiectivelor strategice și a priorităților de dezvoltare strategică ale Comunei.
Activitatea Centrului Social de Zi nefiind generatoare de profit, impactul proiectului va avea o importantă componență socială, în sensul că pe termen scurt va asigura diversificarea serviciilor sociale furnizate de către Primăria Comunei PEȘTIȘANI și va contribui la reducerea riscului excluziunii sociale în cazul grupurilor vulnerabile, va crea oportunități reale pentru beneficiarii serviciilor sociale de a parcurge procesul educațional în vederea absolvirii unei forme de învățământ care să faciliteze găsirea unui loc de muncă, îmbunătățirea nivelului de viață, pe durată lungă.
Prin realizarea actualei investiții, centrul de zi din COMUNA PEȘTIȘANI, JUDEȚUL GORJ, va asigura spațiile necesare pentru buna desfășurare a activitătilor sociale, creând medii necesare oferirii acestor activități la calitatea și normele actuale în vigoare, pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți.
Centrele de zi din sistemul de protecție a copilului au ca misiune prevenirea separării copilului de familie, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activități de îngrijire, educație, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independent, orientare scolară si profesională etc. pentru copii, cât și a unor activităti de sprijin, consiliere, educare etc. pentru părinti. Serviciile oferite de centrele de zi sunt complementare demersurilor și eforturilor propriei familii, așa cum decurg din obligațiile și responsabilitățile părintesti, precum si serviciilor oferite de unitătile de invățământ și de alți furnizori de servicii, corespunzător nevoilor individuate ale copilului în contextul său socio-familial.
Centrul de zi asigură accesul beneficiarilor la educație informală și nonformală si activități de supraveghere și suport în procesul de învățare care să contribuie la dezvoltarea personală și pregătirea acestuia pentru viața independent.
Realizarea investiției va asigura și va permite extinderea serviciilor la noi grupuri tinta: pe langa copiii aflati in situatie de risc de separare de părinți, adolescenți elevi de liceu 14-18 ani.
Durata estimată de implementare a obiectivului de investiții este 31.03.2026.
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
UAT Comuna PEȘTIȘANI anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul “Centrul de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi în comuna PEȘTIȘANI,județul GORJ - (cod serviciu social 8891CZ-C-II) “.
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență- COMPONENTA C13 -REFORME SOCIALE lnvestitia I1 – „Crearea unei retele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie" 
Obiectivul general: Obiectivul general al investiției are în vedere construirea unui Centru de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi în comuna PEȘTIȘANI, județul GORJ - (cod serviciu social 8891CZ-C-II). Acest centru de zi va avea ca misiune prevenirea separării copiilor de familie, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activități de îngrijire, educație, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, orientare școlară și profesională pentru copii, cât și a unor activități de sprijin, consiliere și educare pentru părinți sau reprezentanții legali, precum și pentru alte persoane care au în îngrijire copii. 
Valoarea totala a proiectului: 2.343.159,57
Valoarea aprobata din PNRR: 1.951.836,32 lei, din care:
a) valoare eligibilă nerambrusabila din PNRR – 1.640.597,75 lei
b) valoare TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR – 311.238,57 lei.
Valoarea cheltuielilor neeligibile: 391.323,25
Data începerii și finalizării proiectului: 11.06.2024 – 15.08.2025
Perioada de implementare a proiectului poate fi prelungită prin acordul părților 
Codul proiectului: 1314975373 
Date de contact: SURDILA ION VIOREL 
E-mail: primaria@pestisani.com, telefon/fax: 0253/277.100,0253/277.151

Am depus proiectul „Un viitor mai sigur pentru persoanele vârstnice din comuna Peștișani – servicii de îngrijire la domiciliu”
Proiectul face parte din Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) și este finanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+), Cod proiect: 349217, Versiune CF: 1Titlu Apel: Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice - Regiuni mai putin dezvoltate, solicitantul și coordonatorul proiectului fiind Comuna Peștișani (Primăria Peștișani), autoritate publică locală cu experiență în implementarea programelor sociale și sprijinirea persoanelor vulnerabile. 
Valoarea totală a proiectului este de 4.971.525,67 lei, 4.872.095,16 lei – finanțare nerambursabilă (fonduri europene), 99.430,51 lei – contribuția proprie a beneficiarului (Primăria Peștișani). Intensitate finanțare: aproximativ 98% din fonduri europene.

Proiectul urmărește îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice vulnerabile din comuna Peștișani (județul Gorj) prin crearea și furnizarea unui serviciu social licențiat de îngrijire la domiciliu.
Intervenția are ca obiectiv principal: creșterea autonomiei personale a vârstnicilor;prevenirea izolării sociale;reducerea riscului de instituționalizare. 
Proiectul se adresează unui număr de cel puțin 108 persoane vârstnice vulnerabile din comuna Peștișani, care: au grad de dependență ușor sau mediu; au venituri reduse; sunt singure sau fără sprijin familial; au acces limitat la servicii sociale și medicale. 
Proiectul prevede mai multe tipuri de activități:

  • Înființarea serviciului social - crearea unui serviciu licențiat de îngrijire la domiciliu (cod 8810-ID-I); amenajarea spațiului și dotarea cu echipamente;
    angajarea personalului specializat.
  • Furnizarea serviciilor de îngrijire
    Beneficiarii vor primi servicii precum:ajutor pentru igienă personală; sprijin pentru alimentație; menaj ușor;administrare medicamente;acompaniere și suport emoțional;vizite și socializare.
  • Activități comunitare 
    Pentru combaterea izolării:ateliere și activități sociale;evenimente comunitare pentru seniori;activități intergeneraționale.
  • Management și monitorizare -coordonarea proiectului; monitorizarea serviciilor și evaluarea rezultatelor.
  • Rezultatele așteptate
    Prin implementarea proiectului se urmărește: sprijinirea a 108 persoane vârstnice vulnerabile;îmbunătățirea stării de sănătate și a autonomiei acestora; reducerea izolării sociale; dezvoltarea unui serviciu social durabil în comunitate. 
  • Impactul proiectului
    Proiectul va avea efecte pozitive la nivel local prin: creșterea calității vieții persoanelor vârstnice; dezvoltarea infrastructurii sociale în mediul rural; implicarea comunității și a voluntarilor; reducerea presiunii asupra sistemului medical și social.
    Proiectul creează un serviciu profesionist de îngrijire la domiciliu în comuna Peștișani pentru 108 persoane vârstnice vulnerabile, oferindu-le sprijin zilnic, activități sociale și îmbunătățirea calității vieții.
    Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale” este finanțat prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) și vizează modernizarea completă a sălilor de clasă și a laboratoarelor.
    Acest proiect, include următoarele categorii de dotări:
  • „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Liceului Tehnologic "Constantin Brâncuși" Peștișani, județul Gorj", cod F-PNRR-Dotari-2023-2144, acordată Beneficiarului, prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în cadrul apelului "Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe", prin PNRR\ Pilonul VI. Politici pentru noua generație\ Componenta C15: Educație \Reforma 4.
  • Crearea unei rate profosionale complete pentru învățământul tehnic superior \Investiția 13. Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profosională (EFP) și \Investiția 14. Echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profosional și tehnic și Reforma 5.
  • Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației\ Investitia 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ precum și Reforma 6.
  • Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar\ Investitia 11
  • Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare și laboratoarele/atelierele școlare.
    Prin acest proiect se urmărește modernizarea infrastructurii având ca obiect principal reducerea abandonului școlar prin oferirea unor condiții de studiu la standarde europene.
    Valoarea totala a Contractului de finantare este de 1.931.857,90 lei, din care valoarea eligibila din PNRR este in cuantum 1.623.410,00 lei, valoarea TVA eligibil aferenta este de 308.447,90 lei, iar valoarea sumelor neeligibile este de 0,00 lei.

Proiectul „AMPLASARE STAȚII DE REÎNCĂRCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE ÎN COMUNA PEȘTIȘANI, JUDEȚUL GORJ
 Proiectul a primit o finanțare aprobată de la AFM în valoare de până la 907.302,66 lei (valoare totală cu TVA).
Proiectul face parte din strategia de dezvoltare durabilă a comunei, fiind menționat ca obiectiv prioritar în bilanțul de mandat al primăriei pentru perioada 2020-2024 și continuat pentru implementare în 2025-2026. 
Implementarea acestor stații vizează asigurarea infrastructurii necesare pentru vehiculele electrice și hibrid plug-in, contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în localitate.
„AFM acorda Beneficiarului o finanțare nerambursabilă, denumită în continuare finanțare, în sumă de pană la 907.302,66 lei, reprezentând 100 % din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru realizarea proiectului vizând achizitia și montajul unui număr de 5 stații de reincărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice, denumite în continuare stații de reîncărcare, la adresele (locurile de implementare):
a) conform în parcarea Liceului Tehnologic Constantin Brâncuși, Peștișani (nr.cad. 36907), Com. Pestisani, sat Pestisani, (45,080507 N 23,05329 E)
b) conform în parcarea Centrului Local de Informare Turistică Peștișani (nr. cad. 35166), Com. Peștișani, sat Peștișani, (45,080256 N 23,052516 E)
c) conform în teren (parcare pe DC 133, Strada Sculptorului), Com. Peștișani, sat Hobița, (45,053302 N 23,055498 E)
d) conform Pe DC 132A - Strada Castanului Com. Peștișani, sat Boroșteni (45,097679 N 23,026952 E);
e) conform Pe DS 13 - Strada Cioropei Com. Peștișani, sat Brădiceni (45,062747 N 23,079053 E).” - Conform contractului de finanțare nr. 585/GES/din 28.12.2023.

Programul „Anghel Saligny” are ca obiectiv modernizarea comunităților locale prin realizarea de investiții în infrastructura locală, drumuri județene și locale, infrastructura de apă și canalizare, stații de epurare a apei, extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale.
Programul se desfășoară în perioada 2021-2028 având o valoare de 50 de miliarde de lei.
Proiectul pentru înființarea rețelei de gaze naturale în comuna Peștișani este în curs de implementare prin Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”
Obiectivul investiției: „Dezvoltarea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță și eficiență în operare”.
Localități deservite: Rețeaua vizează satele Peștișani, Brădiceni, Frâncești, Boroșteni, Gureni, Hobița și Seuca.
Valoarea proiectului de înființare a rețelei de gaze naturale în comuna Peștișani, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, este de aproximativ 24,5 milioane lei (suma exactă aprobată prin indicatorii tehnico-economici fiind de 24.500.000 lei).
Această sumă acoperă următoarele componente principale:
Investiția de bază: Construcția rețelei de distribuție inteligentă în satele aparținătoare (Peștișani, Brădiceni, Frâncești, Boroșteni, Gureni, Hobița și Seuca).
Branșamente: Realizarea legăturilor către gospodăriile individuale și instituțiile publice.
Cofinanțare locală: Primăria Peștișani asigură din bugetul propriu cheltuielile pentru documentații tehnice și anumite cote de TVA, conform Hotărârilor Consiliului Local.
Un proiect esențial pentru dezvoltarea durabilă a comunei Peștișani îl reprezintă extinderea rețelei de alimentare cu apă și înființarea rețelei de canalizare, finanțat prin fonduri europene și implementat în parteneriat cu APAREGIO Gorj.
Acest proiect cu impact direct asupra calității vieții locuitorilor urmărește să aducă acces la apă potabilă de înaltă calitate și sisteme moderne de gestionare a apelor uzate pentru un număr cât mai mare de gospodării și instituții publice din comună. Prin extinderea rețelei de apă, asigurăm accesul continuu la resursă, prevenind situațiile de secetă și disconfort, consolidând în același timp sănătatea publică.
Înființarea rețelei de canalizare reprezintă un pas major spre protejarea mediului și un sistem de colectare și evacuare eficient al apelor uzate, în conformitate cu standardele europene. Implementarea acestui sistem reduce riscurile de poluare a solului și a pânzei freatice, contribuind la menținerea unui mediu curat pentru generațiile viitoare.
Proiectul, finanțat prin fonduri structurale ale Uniunii Europene, demonstrează angajamentul administrației locale de a accelera dezvoltarea infrastructurii de bază și de a crea condiții moderne de trai pentru comunitatea peștișăneană. Colaborarea cu APAREGIO Gorj asigură profesionalism în execuție, transparență și eficiență în utilizarea resurselor.
Prin finalizarea acestui proiect, comuna Peștișani face un pas semnificativ spre modernizare, sănătate publică și bunăstare comunitară, ridicând standardele serviciilor de utilități și consolidând premisele unei dezvoltări sustenabile pe termen lung.

Digitalizare și Smart City: Cum a evoluat interacțiunea cetățeanului cu primăria în ultimii doi ani? Ați implementat soluții noi de digitalizare sau servicii online?
În anul 2025 am continuat procesul de modernizare și digitalizare a aparatului de specialitate al Primarului Comunei Peștișani, prin asigurarea funcționării continue a aplicațiilor informatice existente și prin dezvoltarea sistemului digital integrat al instituției.
Am asigurat mentenanța aplicațiilor implementate în anii anteriori (venituri, financiar-contabil, registrul agricol, resurse umane, registratură electronică etc.), garantând astfel:
continuitatea serviciilor publice,
actualizarea permanentă conform modificărilor legislative,
siguranța și integritatea datelor,
eficientizarea activității interne.
În paralel, în anul 2025 am realizat o etapă importantă de dezvoltare a sistemului informatic, prin implementarea unor noi soluții digitale.
Această dezvoltare a fost realizată în cadrul proiectului
„E-guvernare, servicii publice îmbunătățite – Comuna Peștișani, Județul Gorj”, prin care am extins infrastructura digitală a instituției și am crescut gradul de accesibilitate a serviciilor pentru cetățeni.
Prin implementarea modulului Avansis.Mobile (AMC și AMI), integrarea cu ROeID, instalarea terminalului Self Service și a avizierului digital, am făcut un pas concret către o administrație modernă, orientată spre cetățean.
Rezultatele acestei etape de digitalizare se reflectă în:
reducerea timpului de procesare a solicitărilor;
facilitarea accesului online la servicii publice;
creșterea transparenței administrative;
diminuarea birocrației și optimizarea fluxurilor interne.
În anul 2025, am făcut un pas important în modernizarea administrației locale, dezvoltând sistemul informatic al instituției astfel încât serviciile publice să fie mai rapide, mai accesibile și mai aproape de cetățeni.

Mândria locală și mediul privat:  

Dincolo de administrație, ce definește identitatea localității dumneavoastră?
Identitatea comunei Peștișani înseamnă, înainte de toate, rădăcină și continuitate. Suntem locul în care s-a născut Constantin Brâncuși, în satul Hobița, iar acest fapt ne obligă și ne onorează deopotrivă. Peștișani nu este doar un punct pe hartă, ci este „Acasă la Brâncuși” – un spațiu al valorilor autentice, al tradițiilor păstrate cu grijă, al oamenilor harnici și al respectului pentru cultură.
Comunitatea noastră este definită de legătura profundă dintre natură, tradiție și creație. Avem peisaje care inspiră, meșteșuguri care spun povești și o viață rurală care și-a păstrat demnitatea și identitatea.
 

Care sunt „ambasadorii” comunității – fie că vorbim despre producători locali, firme de renume, produse tradiționale sau evenimente unice cu care vă mândriți?
Cel mai important ambasador al nostru rămâne, fără îndoială, Constantin Brâncuși, prin moștenirea sa universală. Dar, dincolo de această personalitate emblematică, ne mândrim cu meșteri populari, producători locali și antreprenori care duc mai departe spiritul locului.

Produsele tradiționale, gastronomia autentică, apicultorii și micii fermieri sunt adevărați ambasadori ai comunei. Evenimentele culturale dedicate operei brâncușiene, festivalurile locale, sărbătorile tradiționale și inițiativele de promovare turistică transformă Peștișani într-o destinație vie, dinamică și atractivă. În ultimii ani, am pus accent pe dezvoltarea brandului local „Acasă la Brâncuși”, care aduce împreună cultura, turismul și antreprenoriatul local într-o viziune coerentă de dezvoltare. De asemenea pentru promovarea zonei avem și platforma www.discoverpestisani.ro și conturile aferente rețelelor de socializare prin care anunțăm și toate evenimentele locale, astfel încât potențialii turiști să știe din timp ce urmează să se întâmple în comuna natală a lui Constantin Brâncuși și să își poată planifica o vacanță aici.

Pe 19 februarie 2026 am propus-o ”Ambasador Brâncuși ”pe dna. Cristina Chiriac, președinte CONAF România și cetățean de onoare, din 2024, al comunei Peștișani. Este persoana cu care, în 2016, am început practic promovarea Hobiței prin punerea bazelor Festivalului RomânIA Autentică, festival care în 2025 a strâns circa 130 de meșteri populari de pe tot curpinsul țării, din care 7 tezaure umane vii. Această nominalizare a sa ca ”Ambasador Brâncuși” vine în urma acțiunilor consecvente de promovare a zonei și a lui Brâncuși pe care dna Cristina Chiriac le face atât în țară cât și în străinătate.


Cum vă propuneți să susțineți mediul de afaceri local? Ce facilități oferă administrația locală mediului de afaceri?
Susținerea mediului de afaceri local reprezintă o prioritate importantă pentru administrația locală din Peștișani. Ne propunem să creăm un climat predictibil, transparent și deschis investițiilor, bazat pe parteneriat și dialog constant cu antreprenorii.
Oferim sprijin în procesul de autorizare, facilităm accesul la informații privind oportunitățile de finanțare, promovăm afacerile locale prin platformele de comunicare ale primăriei și susținem inițiativele care valorifică resursele locale – de la turism și agricultură, până la servicii și producție.

Cred cu tărie că dezvoltarea unei comunități începe prin susținerea oamenilor care au curajul să investească și să creeze locuri de muncă aici, acasă. La Peștișani, construim dezvoltarea pe identitate, parteneriat și încredere.

Turism și ospitalitate: Ce potențial turistic valorificați în prezent și ce planuri aveți pentru a atrage vizitatori în zona dumneavoastră în următorii doi ani?
Comuna Peștișani valorifică astăzi, în primul rând, patrimoniul cultural legat de nașterea lui Constantin Brâncuși, prin promovarea satului Hobița ca destinație turistică sub brandul „Acasă la Brâncuși”. Casa memorială, traseele tematice, evenimentele culturale și rutele turistice dedicate operei brâncușiene reprezintă punctele centrale ale ofertei noastre. 
Hobița face parte din Ruta locală Peștișani, Ruta națională – România și Ruta transnațională România – Republica Moldova a bisericilor de lemn, Ruta națională a satelor tradiționale din România, Ruta regională ”Pe urmele lui Constantin Brâncuși”-aceasta fiind lansată chiar pe 19 februarie 2026, când s-au împlinit 150 de ani de la nașterea marelui sculptor, Ruta regională ”Geniul țăran Constantin Brâncuși și patrimoniul cultural al județului Gorj” și Ruta națională ”Drumul lui Constantin Brâncuși de la Hobița la Paris”. De asemenea, Hobița a primit și certificarea pentru sat specializat patrimoniu cultural material pentru Casa Muzeu ”Constantin Brâncuși” și biserica de lemn din localitate.
În același timp, punem în valoare cadrul natural generos al zonei – peisajele subcarpatice, traseele de drumeție, turismul rural și experiențele autentice în gospodării tradiționale. Ospitalitatea locală, pensiunile aflate în dezvoltare și gastronomia bazată pe produse locale completează experiența vizitatorilor.
În următorii doi ani ne propunem să consolidăm infrastructura turistică, să dezvoltăm pachete integrate care să includă cazare, experiențe culturale și activități în natură, precum și să intensificăm promovarea digitală a destinației. De asemenea, vizăm extinderea parteneriatelor cu operatori turistici și organizarea de evenimente cu impact regional și național, care să transforme Peștișani într-un reper constant pe harta turismului cultural din România.
Obiectivul nostru este clar: să transformăm potențialul identitar al locului într-un motor sustenabil de dezvoltare economică și comunitară.


Provocări actuale: Care este cea mai mare provocare cu care vă confruntați în acest an în implementarea proiectelor și cum plănuiți să o depășiți?
Cea mai mare provocare în acest an este gestionarea simultană a mai multor proiecte majore de investiții, finanțate din surse diferite – fonduri europene, guvernamentale și buget local – într-un context economic marcat de creșteri de prețuri, termene stricte și proceduri administrative complexe.
Pentru o comunitate precum Peștișani, aflată în plin proces de modernizare, ritmul accelerat al investițiilor în infrastructură, utilități și dezvoltare turistică presupune o capacitate administrativă solidă și o coordonare atentă între toți actorii implicați – constructori, finanțatori, instituții partenere și comunitate.
Răspunsul nostru la această provocare este organizarea eficientă, transparența și dialogul constant. Am consolidat echipa tehnică din cadrul primăriei, colaborăm strâns cu consultanți și specialiști și monitorizăm permanent stadiul fiecărui proiect pentru a preveni întârzierile și blocajele.
În același timp, menținem o comunicare deschisă cu cetățenii, pentru că știm că orice investiție aduce temporar disconfort, dar pe termen lung aduce dezvoltare. Cred că seriozitatea, parteneriatul și perseverența sunt cheia prin care putem transforma provocările administrative în rezultate concrete pentru comunitate.
Ne asumăm proiecte mari, dar le implementăm etapizat, cu transparență și cu atenție la sustenabilitate. Obiectivul nostru este clar: să transformăm fiecare provocare într-o oportunitate de dezvoltare reală pentru Peștișani și pentru oamenii săi.

Mesaj pentru cetățeni: Ce mesaj doriți să transmiteți locuitorilor pentru restul mandatului, până în 2028?
Dragi locuitori ai comunei Peștișani,
Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și vă asigur că fiecare proiect pe care îl implementăm are un singur scop: dezvoltarea comunei noastre și creșterea calității vieții fiecăruia dintre dumneavoastră.
Până în 2028, prioritatea mea rămâne modernizarea infrastructurii, atragerea de fonduri europene și susținerea mediului economic local, astfel încât tinerii comunei să aibă motive să rămână sau să revină acasă. În același timp, vom continua să promovăm identitatea noastră puternică – comuna care l-a dăruit lumii pe Constantin Brâncuși, din satul Hobița – și să transformăm acest patrimoniu într-un motor de dezvoltare pentru întreaga comunitate.
Îmi doresc o administrație deschisă, bazată pe dialog și parteneriat. Dezvoltarea nu se face de unul singur, ci împreună – administrație, mediul de afaceri, societate civilă și fiecare cetățean în parte.
Vă asigur că voi rămâne același primar implicat, atent la nevoile oamenilor și determinat să duc la bun sfârșit proiectele începute. Viitorul comunei Peștișani se construiește pas cu pas, prin muncă, seriozitate și încredere.






 

Distribuie: