Page 574 - Ghidul Primariilor ed. a XV-a
P. 574

574 judeţul IAŞI

          Aflăm din aceste vechi hrisoave domneşti că o întinsă      Evenimente:
moşie, de pe dreapta pâriului Rebricea, de la obârşia acestuia                 Ziua localităţii - 8 septembrie
şi până aproape de confluenţa cu pârâul Cauiasca, se numea                     Ziua eroilor
Sirbi şi fusese data în stăpânire, în 1423, unui Oana Popsa
(desigur, un fiu de popa) pentru dreapta credinţă. Prin acelaşi      Facilităţi oferite investitorilor:
uric, un sat (nenumit), care trebuie să fi existat în zona din                 Concesionarea unor suprafeţe de teren pentru activităţi
spatele Gării Scinteia, era dat fratelui lui Oana, Moisa Filosofu,
un teolog de la curtea lui Alexandru cel Bun. Numele satului         de turism şi agrement, vânătoare sportivă
Sirbi indica o probabilă colonizare de sud dunareni (bulgari,                  Forţă de muncă
sirbi) pe care o putem pune în legatură cu atacurile turcesti
din a doua jumatate a veacului al XIV-lea in regiunile dinspre       Proiecte de investiţii:
Dunăre.                                                                        Canalizare
                                                                               Aducţiune apă, staţie de epurare
          În anul 1495, moşia Sirbi era deja împărţită între                   Modernizare drumuri comunale
nepoţi şi strănepoţi ai lui Oana Popsa şi Moisa Filosofu. Pe                   Construirea unei săli de sport
partea din jos stăpâneau un Sima Gures şi nepotul său                          Modernizare Şcoala Generală Grajduri, Valea Satului -
Nicoara Ciocirlie, iar partea din sus era, probabil, doar a
acestuia din urmă. Timp de trei secole proprietatea urmaşilor        corp B
lui Nicoara Ciocirlie în partea de sus a moşiei Sirbi n-a fost
tulburată de vânzări şi de judecaţi şi de aceea nu s-au păstrat      PRIMĂRIA COMUNEI GROPNIŢA
nici documente din veacurile al XVI-lea – al XVIII-lea. Tăcuţi,
neştiuţi, generaţii după generaţii, nepoţii şi strănepoţii, au       Adresă: Bulbucani, nr. 146
fragmentat vechea jumatate de moşie în lungi şi înguste hlize        Cod poştal: 707225
răzeseşti, măsurate în stânjeni. Când, în secolul trecut, între      Telefon: 0232-414124; Fax: 0232-414122;
1837 şi 1856, răzeşii din Grajduri încercau să-şi descilcească       Adresa de e-mail: primariagropnita@gmail.com
genealogiile, ei găseau în veacul anterior patru "batrini" ai        Persoane din primarie:
moşiei: Tugulea, Cretu, Zamurca şi Dulica. Răzeşii din neamul        Primar: Oneaga Ionel
Zamurca trăiau acum pe la Soroca, iar în Grajduri îşi disputau       Viceprimar: Mazuru Gelu
drepturile de succesiune familiile Creţul, Cheptul (Pieptu),         Secretar: Ivan Ionuţ Florinel
Tugulea, Horne, Negura, Dulichi, Tapul şi Astefanii. O parte a       Contabil: Mazuru Margareta
moşiei Sirbi fusese mai dinainte vândută şi devenise proprietate     Sate în administraţie:
boierească, a familiei Rascanu. În 1849, caminarul Alexandru         Mălăeşti, Forăşti, Gropniţa, Bulbucani, Sîngeri, Săveni
Rascanu rezidea biserica satului, existentă şi astăzi.               Suprafaţa: 8174 ha; Intravilan: 402 ha; Extravilan: 7772 ha;
                                                                     Populaţia: 3377;
          Vechea aşezare Sirbi a disparut probabil din secolul       Gospodării: 1119; Locuinţe: 1199;
al XVIII –lea, cel târziu, şi a devenit "siliste". O nouă vatră de   Grădiniţe: 5; Şcoli: 5;
sat s-a format în aproprierea unor grajduri, probabil boiereşti      Aşezarea geografică:
sau ale postei de la Bordea, împrejurare care explică numele
satului mai nou, Grajduri, atestat începând din anul 1812.                     Localitatea se află situată în partea de nord a
                                                                     judeţului Iaşi la aproximativ 40 km de Municipiul Iasi
          Pe partea de sus a vechii moşii Sirbii, în secolul al      Activităţi specifice zonei:
XVIII -lea s-au format două cătune ale razeşilor. În pădurea din
nordul satului Grajduri a apărut o aşezare a unor mangalagii,                  Agricultură
satul Cărbunari, atestat din anul 1812. În a doua jumatate a                   Zootehnie
veacului al XVIII-lea, postaşii de la poşta Bordii s-au stabilit la            Piscicultură
marginea drumului mare dintre Iaşi şi Vaslui, la Bordea Veche.                 Comerţ
În anul 1772, aici erau recenzaţi 27 de oameni din Scheia şi 43      Activităţi economice principale:
din Boraşti (azi, Cuza-Vodă, comuna Ipatele) Iniţial, pe la 1743,              Produse agroalimentare
posta fusese la colţul de nord-vest al mosiei Borosesti, aproape               Produse viticole
de Sanatoriul Birnova, pe unde urca vechiul drum al Tarigrandului              Produse de origine animală
(drumul împărătesc), parcurs adesea de domni, pasale şi              Obiective turistice:
călători străini, care menţionează aceste locuri în relatările lor.            Biserica Gropniţa
Activităţi specifice zonei:                                                    Biserica Mălăeşti
                                                                               Pescuit sportiv
          Agricultură                                                          Locuri de agrement
          Silvicultură                                               Evenimente:
          Zootehnie                                                            Ziua comunei in luna septembrie a fiecarui an
          Prelucrare metal                                           Facilităţi oferite investitorilor:
Activităţi economice principale:                                               Forţă de muncă
          Prelucrarea lemnului                                                 Teren intravilan - construcţii
          Cazangerie, tinichigerie (cartier rromi)                             Teren extravilan - arendă
Obiective turistice:                                                           DJ 282 - asflatat
          Zonă împădurită 60% din suprafaţa comunei şi Poiana                  Apă curentă
cu Schit - rezervaţie naturală, ca obiectiv turistic de la 1460                Telefonie Romtelecom, fixă
          Tabără internaţională de sculptură peste 150 de piese                Telefonie mobilă - Orange
          Ruinele Mănăstirii Poiana cu Cetate                                  Cablu TV
          Patrimoniul cultural şi arhitectural                       Proiecte de investiţii:
          Monumente istorice şi arhitecturale: pe raza satului                 Modernizare drumuri comunale prin asfaltare uliţe
Poiana cu Cetate deţinem un Schit care este declarat monument        săteşti
istoric, instituţii de cultura (case de cultura, cămine culturale)             Constructie grădiniţă
şi de cult.                                                                    ReabilitareCămin Cultural
          În cadrul Primăriei Grajduri, funcţionează un Cămin                  Executie retea de canalizare si staie de epurare
Cultural care a fost recent renovat, unde se organizează                       Colectarea selectiva a gunoiului menajer - prin
diferite spectacole, activităţi şcolare, petreceri iar începând      amenajare groapa deşeuri menajere
din nov. 2005 au fost puse 3 Săli la dispoziţia Fundaţiei Sera                 Reabilitare scoală
pentru un centru de consiliere şi îndrumare părinţi.                           Amenajare spatii verzi - parc si locuri de joaca pentru
          De asemenea, în fiecare sat component al comunei           copii
Grajduri funcţionează câte o biserica ortodoxă.                                Extindere retea de alimentare apa
   569   570   571   572   573   574   575   576   577   578   579