Page 421 - Ghidul Primariilor ed. a XV-a
P. 421
judeţul DOLJ 421
Evenimente: Dar această faptă a fost răscumpărată de un paşă din Bulgaria
Zilele Municipiului Calafat - 9 mai; pe nume Geană, care i-a salvat de la prăpăd pe sătenii din
Tabăra Folk - august; Caraula, iar de la acesta moşia Caraula a fost cumpărată de
Festivalul Internaţional "Cununa Rozelor" - august; un oarecare Cioacă de origine turcă, acesta a vândut-o unui
Festivalul "Roadele Toamnei" - octombrie; grec Rosetti, iar de la acesta a ajuns la maiorul Mişa, refugiat
Floare de ger - decembrie. din Serbia. Maiorul Mişa a vândut la rândul său moşia Caraula
avocatului său Iancu Marghiloman. Acesta l-a avut ca ginere
Facilităţi oferite investitorilor: pe Scarlat Ferechide, fost Preşedinte al Curţii de Casaţie,
Costuri scăzute pentru terenuri agricole existente căruia i-a dat ca zestre moşiile de la Caraula şi Vârtop pe care
le-a stăpânit până la expropierea din 1919, rămânând la cota
utilităţilor (apă - canal) legală de 1000 de pogoane. În urma partajului după decesul
Proiecte de investiţii: acestuia, moşia Caraula i-a revenit fiului său Jan Ferichide
care a vândut cele 1000 de pogoane sătenilor carauleni cu
Reabilitare şi modernizare drumuri urbane bani grei în anii 1925-1929.
Construirea unui port turistic
Lucrări de amenajare peisagistică O altă poveste este legată de răscoala de la 1907 unde
Reabilitarea muzeului de artă din Municipiul Calafat în cârciuma lui Alecu Cîrtog s-a stabilit un plan de acţiune şi s-
Construire parc industrial au împărţit pe sectoare. S-a mers din casă în casă îndemnând
Amenajarea unei tabere de vară pentru elevi în zona ţăranii la răscoală. Înarmaţi cu furci, topoare, cuţite, coase au
plajei de la Debarcader intrat la conacul lui Morărescu, au spart magaziile, împărţind
la fiecare produse depozitate, după care au dat foc magaziilor.
PRIMĂRIA COMUNEI CALOPĂR Au mers la conacul lui Scarlat Ferichide unde au dat foc
magaziilor cu grâu, grajdurilor cu vite, devastând totul în calea
Adresă: Principală, nr. 572 lor. Fosta magazie de grâu din centrul satului construită din
Cod poştal: 207150 cărămidă a fost transformată de boier după răscoală în clădire
Telefon: 0251-350558, 350734; de locuit cu subsol şi parter. A doua zi după răscoală, generalul
Fax: 0251-350734; Razu de la Craiova a ordonat urmărirea şi prinderea capilor
Adresa de e-mail: primaria_calopar08@yahoo.com răscoalei. Un pluton de la Pleniţa condus de Maiorul Sănătescu
şi Căpitanul Lupescu au început cercetările arestând peste 50
PRIMĂRIA COMUNEI CARAULA de ţărani oprind din aceştia doar 31 de ţărani socotiţi capi ai
răscoalei. Aceştia au fost legaţi şi trimişi la Băileşti. La 1 km de
Adresă: Craiovei, nr. 142 sat în punctul cunoscut "Valea Bungetului", s-a dat ordin ca
Cod poştal: 207155 toţi cei 31 de ţărani să fie dezlegaţi şi să fugă unde vor vedea
Telefon: 0251-369568, 369772; cu ochii. Când aceştia au luat-o la fugă s-a dat ordin să tragă
Fax: 0251-369772; în ei, astfel 27 de ţărani au fost ucişi, 2 răniţi, iar 2 au scăpat
Adresa de e-mail: caraula@cjdolj.ro, neatinşi de gloanţe.
primariacaraula@gmail.com
Persoane din primarie: Comuna Caraula a trecut prin mai multe stări de fapt
Primar: Păun Titel şi de drept având o suprafaţă totală de 3594 ha din care intravilan
Viceprimar: Păpălă Paul 219 ha, drumuri interne de 18 km având o şcoală gimnazială, o
Secretar: Butoi Paula grădiniţă de copii, o biserică ortodoxă, un dispensar uman cu
Contabil: Nicolae Liviu două cabinete medicale, un dispensar veterinar, un cămin
Sate în administraţie: cultural, 15 societăţi comerciale.
Caraula
Suprafaţa: 3594 ha; Intravilan: 219 ha; Extravilan: 2375 ha; După revoluţie comuna Caraula a început să cunoască
Populaţia: 2459; Gospodării: 970; Locuinţe: 1100; Grădiniţe: 1; multe din reformele postrevoluţionare, de integrare în Uniunea
Şcoli: 1; Europeană, în NATO.
Aşezarea geografică: Activităţi specifice zonei:
Comuna Caraula este o localitate aşezată la interferenţa Agricultură şi creşterea animalelor
dintre şes şi deal, în extremitatea de nord a Câmpiei Române Activităţi economice principale:
din Podişul Getic, la limita dintre Câmpia Înaltă a Bălăciţei şi
Câmpia joasă a Băileştiului, formată din trei terase superioare Agricultură
ale Dunării - terasa Flămânda şi terasa Perişoru, între medianele Creşterea animalelor
23°-24° longitudine răsăriteană şi deasupra paralelei 44° Cultivarea viţei de vie
latitudine nordică. Se află la o distanţă de 50 km de Craiova, Obiective turistice:
50 km de Calafat, 20 km de Cetate şi 45 km de Băileşti, toate În 1971 s-a construit un lac de acumulare în vederea
drumuri asfaltate. folosirii unui sistem de irigaţii pentru extinderea grădinii de
legume din cadrul fostului Cap Caraula. După o perioadă de timp
Despre existenţa comunei Caraula se ştie că ar exista acest sistem a fost înlocuit cu un sistem centralizat cu apă de
încă din anii 1620, iar după alţii chiar şi mai demult, de pe la Dunăre, beneficiind de canalul de irigat Izvoare-Giubega, iar
anii 1400. La început existau trei aşezări diferite, ce trăiau în lacul a rămas ca baltă de peşte ce a fost populată cu diverse
bordeie, astfel că în zona de jos în partea de sud cunoscuţi specii de peşte, fiind cunoscută de mulţi amatori de pescuit
sub numele de "sărbeni", în partea de est lângă izvor "ciocănari" din judeţele învecinate.
şi în partea de nord-vest tot pe lângă un izvor "Valea Orodelului", Evenimente:
iar la apariţia unor boli printre care cea mai gravă ciuma au Ziua comunei - 15 august
fost nevoiţi să abandoneze aceste aşezări şi să se mute lângă Bâlci de Sfânta Marie - 15 august
un post de pază din dealul Caraulei, asfel a luat fiinţă satul Duminica - piaţă
cunoscut la început sub numele de Caraulă după care ulterior Facilităţi oferite investitorilor:
luând numele de cunoscut Caraula Terenuri
Proiecte de investiţii:
Primi moşi cunoscuţi ai satului erau din neamul Finalizare asfalt străzi comunale, drumuri comunale
Gheoneştilor şi Crucereştilor care stăpâneau moşia satului Parc şi locuri de joacă pentru copii şi tineri
până când o patrulă turcă ce încasa birul de la comună a fost Accesând fonduri Europene s-a putut realiza în comună
ucisă şi nerecunoscând cine i-au ucis, prin ordinul sultanului alimentarea cu apă a localităţii în întregime, canalizare pe 12 km,
de atunci, să fie ucişi toţi sătenii şi dat foc satului pentru a fi urmând să se continuie tot prin accesare fonduri încă 5 km,
un exemplu pentru cei ce ar mai încerca asemenea fapte. asfaltare drum 15 km, rămânând să se continue şi pe alte
străzi neasfaltate din comună în perioada următoare, s-a
construit un centru social şi reabilitarea căminului cultural.

