Page 341 - Ghidul Primariilor ed. a XV-a
P. 341

judeţul CLUJ                                                          341

Cheile Turzii cuprind un total de 175 ha şi se desfăşoară                       Monumentul nou (obeliscul) a fost inaugurat pe data
pe 15 km lungime, între Buru şi Tureni. Ele fac parte din             de 5 mai 1977. Înalt de 1601 cm (evocă anul morţii 1601),
primele 5 zone de alpinism din ţară, fiind în acelaşi timp un         obeliscul este opera sculptorului Marius Butunoiu. Are trei
loc important pentru practicarea unor sporturi montane şi             laturi, simbolizând cele trei principate române unite sub Mihai
activităţi recreative.                                                Viteazul în anul 1601. La baza fiecărei laturi se află stemele
                                                                      celor trei principate române. În vecinătatea monumentului s-a
          Cele două peşteri din Chei, care îngrădesc Cheile de        construit în anul 2005 Biserica Mihai Vodă, copie după
o parte şi de alta, sunt străbătute de apele pârâului Hăşdate.        Biserica Mihai Vodă ridicată la Bucureşti de către Mihai
Ele au aceeaşi înălţime şi deschidere, ceea ce demonstrează           Viteazul.
că înainte de a forma Cheile Turzii, ele constituiau o singură
peşteră. Înălţimea acestora este de 3-4 m, lungimea de 20-30                    Monumentul cu bustul marelui voievod Mihai Viteazu,
m şi se ramifică în interior.                                         inaugurat de autorităţile locale în august 2006, pentru marcarea
                                                                      a patru secole de la moartea acestuia.
          Zona în care curge pârâul Hăşdate, de la ieşirea din
Cheile Turzii, este împădurită, plină de verdeaţă, o zona                       În satele Corneşti şi Cheia se regăsesc ca şi obiective
semisălbatică, cu un peisaj deosebit. În acest loc se găseşte şi      turistice biserica catolică, respectiv cea ortodoxă.
lacul Ciucaş, foarte frecventat de către turişti.
                                                                                Unităţi de cazare şi alimentaţie publică
          La sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului              La nivelul Comunei Mihai Viteazu, conform datelor
al XVII-lea, pe muntele ce coboară dinspre Trascău (Remetea)          Institutului Naţional de Statistică în anul 2013 numărul turiştilor
şi care duce în Cheile Turzii, deasupra comunei Sănduleşti,           în structurile de primire turistică a fost de 1529 de persoane, în
zona acoperită complet de păduri, la o altitudine de 780 m s-a        creştere faţă de de anul 2012, când în aceste structuri s-au
ridicat o mânăstire care a fost loc de rugă pentru oamenii            cazat un număr de 1193 de persoane.
acelor timpuri şi locuri. Mânăstirea a fost distrusă într-un                    În momentul de faţă activitatea economică în domeniul
incediu în timpul revoluţiei de la 1848. În 1935 a fost iniţiată o    turismului desfăşurată în localitatea Mihai Viteazu este
acţiune de reconstruire a ei, rezultatul acestei acţiuni fiind        reprezentată de 6 unităţi de cazare, majoritatea având şi unităţi
abandonul.                                                            de alimentaţie publică, de tip restaurant.
                                                                      Evenimente:
          În Cheile Turzii se poate ajunge prin mai multe căi de                Obiceiuri de bobotează - Spectacol folcloric - ianuarie
acces. Astfel, se poate merge de la Turda prin Mihai Viteazu                    Unirea principatelor române - Spectacol folcloric -
spre satul Cheia, iar de la ieşirea din Cheia la numai 3 km           ianuarie
distanţă se află acest minunat obiectiv turistic. De asemenea                   "Mihai Eminescu" - Poetul Naţional - Manifestare
se poate ajunge la Cheile Turzii trecând şi prin satele Tureni şi     complexă: expoziţii de carte, pictură şi grafică, spectacole de
Sănduleşti. De la Turda la Chei distanţa este de 12 km, în timp       muzică şi poezie, expuneri, proiecţii filme documentare;
ce de la Cluj-Napoca până în această zonă turistică trebuie           Concursul de creaţie de poezie - ianuarie
parcurşi 42 de km.                                                              DRAGOBETELE - Simpozion şi proiecţie de filme despre
                                                                      obiceiurile tradiţionale de Dragobete în satele din Ardeal -
          Mormântul lui Mihai Viteazul reprezintă un alt punct        februarie
de atracţie pentru turişti. Aici a fost îngropat trupul lui Mihai               Valentine Party - Concert, expoziţie cu vânzare de
Viteazul, capul a fost dus la Mânăstirea Dealu de lângă               obiecte artizanale specifice - februarie
Târgovişte, fosta capitală a Ţării Româneşti. Iniţial, pe acest                 Tradiţii interetnice - Ziua internaţională a MAGHIARILOR
loc, soţia sa Doamna Stanca, cu învoirea principelui                  DE PRETUTINDEN - martie
Transilvaniei Gabriel Báthory, a reuşit să ridice o capelă în stil              "Mărtişor" - Spectacole de muzică şi poezie dedicate
bizantin, distrusă ulterior intenţionat de către naţionalişti         Zilei de 8 Martie - martie
fanatici maghiari. Capela a fost realizată sub forma unei troiţe.               "STRIGAREA PESTE SAT" - Cercetarea, conservarea
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, preotul Vasile Moldovan din      şi promovarea obiceiului strigării peste sat de Lăsatul Secului
comuna Mihai Viteazu a cumpărat terenul cu mormântul, spre            de Paşti - martie
a-l feri de alte profanări                                                      Pictură şi fotografie - Expoziţie de pictură şi fotografie -
                                                                      aprilie
          Pe locul fostei capele, a fost realizată în anul 1923 o               Tradiţii şi obiceiuri de sărbătoarea Sfintelor Paşti -
Troiţă din lemn. Realizarea Troiţei a fost posibilă şi cu sprijinul   Manifestare complexă de punere în valoare a obiceiurilor şi
"Societăţii monumentelor istorice" din Bucureşti. Troiţa de           tradiţiilor legate de sărbătoarea Sfintelor Paşti în Comunităţi
lemn, în prezent expusă la Muzeul de Istorie din Turda (din           multinaţionale. Expoziţie de icoane, ouă încondeiate şi concurs
anul 1977), este lucrată în stil popular. Ea are gravată inscripţia:  de ciocnit ouă - aprilie
"Aici a fost răpus marele voievod Mihai Viteazul la 9 august                    Tradiţii interetnice - Ziua internaţională a rromilor -
1601".                                                                aprilie
                                                                                Festival de Tradiţii ziua Europei - Manifestări cultural
          Potenţialul turistic ridicat este oferit şi de numeroasele  artistice şi sportive dedicate Zilei Europei - mai
monumente istorice care se găsesc pe teritoriul comunei.                        Ziua Internaţională a Copilului - Spectacole şi
Având în vedere lista elaborată de Ministerul Culturii şi             activităţi specifice copiilor - iunie
Patrimoniului Naţional din România în anul 2010 pe teritoriul                   Seara Românească - Spectacol folcloric - iunie
comunei Mihai Viteazu se găsesc următoarele monumente                           Expoziţie Obiecte Tradiţionale - Expoziţie de costume
istorice:                                                             tradiţionale din diverse zone - iulie
                                                                                Seară de folclor - Spectacol folcloric cu artişti locali -
          Aşezarea romană din punctul "Coborâre" datează din          iulie
epoca romană                                                                    Zilele comunei - Festival de folclor din ţară şi
                                                                      străinătate - septembrie
          Situl arheologic din punctul "Valea Sândului" din secolele            Concert începerea anului şcolar - Concert cu ocazia
II - III p. Chr.                                                      începerii anului şcolar - septembrie
                                                                                Ziua recoltei - Festivalul cepei - octombrie
          Aşezarea de lângă fântâna "Şai"                                       Balul strugurilor - Obiceiuri tradiţionale - noiembrie
          Situl arheologic din punctul "Cetatea Fetei" din secolele             Ziua naţională a României - Sepctacol folcloric -
II-III p. Chr.                                                        decembrie
          Tumulii preistorici de pe malul stâng al Arieşului, în                Sfântu Nicolae în tradiţia creştin-ortodoxă şi Regăsirea
direcţia Sănduleşti                                                   manifestărilor laice în spiritualitatea Satului - Colinde -
          Situl arheologic preistoric din punctul "Drumul văii" -     decembrie
perioada de tranziţie la epoca bronzului
          Tumulii preistorici din punctul "Izvorul Sălciu"
          Biserica romano-catolică din Mihai Viteazu care datează
din secolul al XIX-lea
          Biserica unitariană din Mihai Viteazu care datează
din secolul al XVIII-lea
          Biserica reformată-calvină din Mihai Viteazu care a
fost construită în perioada 1674-1684
   336   337   338   339   340   341   342   343   344   345   346