Page 143 - Ghidul Primariilor ed. a XV-a

judeţul BIHOR
Pe o suprafaţă de cca. 0,1 ha se găsesc resturi fosile ale unor
reptile din Cretacicul Inferior. Punctul fosilier este localizat în
Munţii Pădurea Craiului, la 4 kilometri de clădirile S.C. Bauxita
Min S.A. Dobreşti - Secţia Cornet. Denumirea de "lentilă"
defineşte forma locului în care s-a descoperit depozitul fosilier.
Această formă a fost dată de modul în care s-a format
zăcământul, acum multe milioane de ani. Este, de fapt, o dolină
într-o bază de roci calcaroase, care, în timp, a fost umplută cu
sedimente argiloase, care mai târziu s-au transformat în bauxită.
Timpul a scufundat depozitul la mare adâncime.
Rezervaţia naturală paleontologica a fost înfiinţata în
1981 şi declarată prin legea nr. 5 din 6 martie 2000 şi are 0,10
hectare. Aici este un zăcământ important de bauxită, în care
s-au conservat scheletele vertebratelor precum reptile
zburătoare şi păsări. Fosilele datează din Cretacicul timpuriu
(Berriasian - Valanginian) şi au fost descoperite în anii '70 de
de către minerii care lucrau la extracţiile de bauxită. Doi
mineri, G. Bumb şi P. Lelea, au găsit trei vertebre în
preabatajul din Lentila 204. În acel moment, locul a intrat în
atenţia cercetătorilor şi oamenilor de specialitate. În 1978, au
început cercetările sistematice, care au durat până în 1982.
Pentru a putea fi realizate, s-a folosit explozibil pentru a
scoate de acolo depozitele ce păstrau oasele de dinozaur, ca
să poată fi aduse la suprafaţă. Fiecare bucăţica a fost
analizată şi spălată cu grijă. După o muncă enormă, din roca
dură au fost extrase peste 10.000 de fragmente osoase.
Specialiştii au explicat formarea depozitului: acum 135-140 de
milioane de ani, oasele animalelor au fost cărate de ape, care
le-au spart şi le-au erodat. În traseul cursului apelor, le-au
strâns într-un punct, grămadă. De aceea au fost găsite aşa,
plus oase izolate şi alte fragmente, dar niciunul în conexiune
anatomică. Chiar şi aşa, cercetătorii au demonstrat că oasele
acestea aparţineau dinozaurilor erbivori bipezi. Dar acesta nu
a fost singura specie de animal fosilizat.
S-au descoperit şi păsări străvechi: două specii de
păsări primitive, nemaiîntâlnite pe teritoriul ţării, aşa că au fost care întreprind aici cercetări încă pe la jumătatea secolului
atunci botezate după locul în care au fost descoperite:
Eurolimnornis corneti şi Paleocursornis biharicus. Reptilele
zburătoare găsite aici sunt pterosauri: Gallodactylus,
Dsungaripterus şi un Ornithocheirid. Dinozaurii descoperiţi
sunt erbivorii ornithopode - Valdosaurus, Camptosaurus şi
Iguanodon, nodosauridae - Hylaeosaurus şi un theropod de
talie mică. Aici, specialiştii au semnalat şi existenţa lui
Archaeopteryx, considerat strămoşul tuturor păsărilor. Tipul de
conservare, dar şi vârsta sitului, fac din el unul unic în lume.
De aceea, Lentila 204 se bucură de recunoaştere internaţională.
În 1995, cercetările s-au reluat de echipa româno-engleză.
Aceste au au durat până în 1999, când firma care se ocupa cu
evacuarea apei din mina, a dat faliment. Galeria a fost
inundată din nou, iar la Lentila 204 nu se mai poate ajunge.
Accesul în Lentila 204 se făcea din Mina Brusturi, de unde se
deschidea galeria.
Peştera Cugliş satul Călăţea, fiind declarate rezervaţii
naturale. Peştera de la Cubleş (sau P. de la Cugliş, Tizfalsusi
barlang, Vidareti barlang sau Koblesder Hohle) este situată în
versantul stîng al Văii Blajului, afluent de dreapta al Văii Vida.
Numeroasele semnături de pe pereţi atestă faptul că
ea a fost vizitată încă din deceniul al patrulea al secolului XIX.
Prin studiile efectuate de J. FRIVALDSKY (1891, V. VOGL (1920),
R. JEANNEL şi E. RACOVITZA (1929). G. ROETTGER (1940) ş.a.,
peştera intră în literatura de specialitate, devenind un
important obiectiv de cercetare paleontologică, arheologică şi
biospeolopică, iar mai târziu devine un obiectiv turistic des
frecventat. Ea a fost prima peşteră din ţara noastră prevăzută
cu o poartă la intrare, ale cărei urme se mai văd şi astăzi.
Peştera Cubleş cu o intrare impunătoare (14 m X 1,8 m),
orientată spre sud-vest, suspendată cu circa 20 m deasupra
albiei văii amintite, este alcătuită din două galerii fosile,
aproape orizontale, destul de bogate în formaţiuni stalagmitice
şi în faună cavernicolă (gasteropode, ciclopide, harpacticoide,
coleoptere etc.). În depozitele de umplutură s-au găsit resturi
scheletice de Ursus spelaeus, Ursus arctus şi unelte de os,
parte din ele aflându-se la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea.
143
Datorită depozitului său fosilier, de vârstă pleistocenă, pare să
fie, după opiniile lui T. JURCSAK (1974), una din cele mai
importante staţiuni paleolitice din Judeţul Bihor. Din elementele
de ordin topografic şi morfo-hidrografic rezultă că peştera s-a
format sub acţiunea apelor din Valea Cubleşului care, în prezent,
curg la un nivel inferior avînd emergenţa într-un izvor situat, în
zona de confluenţă, la nivelul Văii Blajului (M. BLEAHU şi
colab., 1976, p. 89, TR. ORGHIDAN şi colab., 1984, p. 29).
Rezervaţia naturală Peştera Igriţa (Pestera Igreţu) din
satul Peştere, unde au fost găsite tezaure monetare romane,
obiecte de ceramică şi bronz, urme de viaţă animală foarte
vechi (de exemplu molarii de Ursus peleus, resturi de pisică
salbatică, vidră şi cerbi. Este situată în partea superioară a
abruptului care flanchează spre sud Depresiunea Vadului. Se
află situată în contrafortul stâncos care constituie bordura
nordică a Munţilor Pădurea Craiului, la o altitudine de 310 m.
Peştera Igriţa are două intrări, o altitudine de 250 m şi o
lungime de cca. 350 m. Peştera Igriţa este localizată la sud-
vest de satul Peştere, în partea superioară a abruptului care
flanchează spre sud Depresiunea Vadului. Peştera Igriţa
prezintă o deosebită importanţă paleontologică, biospeologică
si arheologică. Aceasta adăposteste un depozit fosilier
consistent de faună pleistocenă, ce aparţine ursului de peşteră
(Ursus spelaeus), hienei de peşteră (Hyaena spelaea), lupului
de peşteră (Canis lupus), leopardului de peşteră (Falis pardus)
şi altor animale contemporane. Multe dintre aceste au luat
drumul spre cele mai mari muzee ale lumii. La acestea se
adaugă o bogată industrie aurignaciană, peştera continuând
să fie locuită de om şi în perioada fierului. De asemenea, în
interiorul ei, a fost descoperit un tezaur compus din 26 de
dinari romani imperiali, din perioada anilor 138-191, ceea ce
indică că între dacii liberi şi Provincia Imperială Romană
existau relaţii comerciale de schimb.
Peştera Igriţa a făcut obiectul a numeroase investigaţii,
dintre care primele aparţin entomologilor L. Miller şi J. Frivaldsky,
trecut. Aceste cercetări sunt completate apoi de E. Bokor
(1921), precum şi de E. Racoviţă şi colaboratorii săi (1921-1926).
Cu ocazia campaniilor organizate de Institutul de
speologie din Cluj, reputatul arheolog francez, abatele Henri
Breuil, efectuează importante săpături, în urma cărora au fost
scoase la iveală numeroase vestigii ale culturii aurignaciene.
Între timp, L. Roediger publică în 1881 descrierea şi planul
peşterii. Datorită unui puternic proces de colmatare, peştera
are în zilele noastre un aspect aparent labirintic, cu numeroase
diverticole care se închid, toate, în fund de sac. În realitate, de
la intrarea în formă de gură de cuptor se ajunge printr-un scurt
coridor ascendent într-o sală unică, al cărei spaţiu este
compartimentat şi complicat de mai multe septe de rocă. O a
doua deschidere, mai mică şi situată cu ceva mai sus decât
cea dintâi, comunică, de asemenea, cu coridorul de acces, în
extremitatea opusă a sălii se deschide o galerie îngustă şi
joasă, întreruptă de mai multe praguri argiloase. Ea răzbate
într-o a doua sală, circulară, a cărei boltă se ridică până la 30 m
înălţime şi al cărei planşeu păstrează urmele repetatelor
săpături practicate pentru a scoate la iveală numeroase oase
de urs de cavernă. Peştera Igriţa este cunoscută în primul
rând pentru bogăţia de fosile aparţinând acestui mare mamifer
dispărut spre sfârşitul ultimei glaciaţiuni, adică în urmă cu
peste 10 000 de ani. Se estimează că numărul fosilelor conservate
în depozitul de umplutură care acoperă podeaua celor 350 m ai
reţelei subterane este de 46 Strategia de Dezvoltare Rurală
Durabilă a Comunei Aştileu ordinul a câtorva sute de mii. Din
păcate, valoarea estetică dată de existenţa unor forme variate
de concreţionare care dubla înainte interesul paleontologic şi
arheologic al cavităţii a fost în mare măsură compromisă
datorită degradării accentuate a tuturor speleotemelor.
Această peşteră se constituie astfel într-un ilustrativ exemplu
a ceea ce nu trebuie să facă vizitatorii cavităţilor subterane.
Peştera Igriţa reprezintă probabil un vechi nivel de
drenare, astăzi fosil, a apelor care se pierd în depresiunea de
captare carstică de la Pusta Călăţea, aşa cum o dovedeşte
prezenţa actualei resurgenţe a Peşterii Bişniţa, situată cu 52 m
mai jos în acelaşi abrupt calcaros.