Filtru căutare: Timis
Consiliul Judetean Timis

Adresa
Bd Revolutiei 1989 nr. 17
inVest – Urban Mobility Accelerator își încheie ediția 2025 cu Demo Day
inVest – Urban Mobility Accelerator își încheie ediția 2025 cu Demo Day. 14 echipe și start-upuri își prezintă soluțiile pentru mobilitate urbană inteligentă, la Timișoara
15 octombrie 2025 – După peste două luni de mentorat, validare și dialog cu experți, Acceleratorul inVest – Urban Mobility Accelerator, program dedicat start-upurilor care construiesc soluții pentru mobilitatea urbană inteligentă, durabilă și accesibilă, își încheie prima ediție cu Demo Day. Evenimentul va avea loc în 22 octombrie 2025, orele 17:00-19:00, la Cowork Timișoara @The Office (Calea Aradului 11).
Este prima colaborare din Europa între EIT Urban Mobility - inițiativă a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT) și o Agenție pentru Dezvoltare Regională - ADR Vest, într-un astfel de program.
Din 51 de aplicații primite din toată Europa, au fost selectate 14 echipe în programul inVest – Urban Mobility Accelerator. Acestea au beneficiat de mentorat, acces în rețele de sprijin și finanțare în valoare totală de 259.000 euro. Finaliștii își vor prezenta pe scenă, în cadrul Demo Day, soluțiile de micromobilitate, livrare sustenabilă, integrarea inteligentă a transportului public, optimizarea traficului și mobilitate culturală. Evenimentul va oferi publicului ocazia de a vedea pitch-urile live, de a înțelege traseul de la pilotare la piață și de a face networking aplicat cu reprezentanți ai orașelor și factori de decizie, investitori și parteneri tehnologici.
Participarea este gratuită, pe bază de înscriere pe https://bit.ly/DemoDayInVest, în limita locurilor disponibile.
După finanțarea acestei prime etape a programului de către EIT Urban Mobility, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest va finanța cea de-a doua etapă în 2026, prin Programul Regional Vest 2021-2027. În această fază, startup-urile din cohorta 2025 vor fi eligibile să aplice pentru finanțare suplimentară și sprijin în vederea scalării soluțiilor lor.
„Pentru Regiunea Vest, mobilitatea este un capitol cheie al dezvoltării. Prin inVest, trecem de la prezentări la proiecte care se pot testa concret în teritoriu, cu un calendar clar de implementare. Îi invităm pe toți cei interesați să vină la Demo Day și să descopere soluțiile pregătite de pilotare în orașele noastre. Sunt multe idei bune, iar noi dorim să le susținem să crească aici, în Regiunea Vest, printr-un ecosistem local puternic. De aceea, la ADR Vest am dezvoltat un pachet de instrumente și parteneriate prin care sprijinim inovarea, tinerii antreprenori, start-upurile”, a declarat Sorin Maxim, director general ADR Vest.
„Demo Day nu este doar un final de program, ci momentul în care fondatorii își pun soluțiile în fața celor care pot decide următorul pas: municipalități, companii, investitori. Dacă vrei să vezi ce înseamnă mobilitatea urbană aplicată, dincolo de slide-uri, te așteptăm în sală. Înscrierea e deschisă!”, anunță Alexandra Hîncu, Project Manager inVest – Urban Mobility Accelerator.
„Ecosistemul timișorean crește când trecem de la demo la adopție. Demo Day nu e finalul, ci începutul: împreună, deschidem uși pentru testări, feedback din piață și scale-up în întreaga Regiune Vest”, a declarat Andrei Munteanu, Project Coordinator & Key Expert Venture Building Track, CEO Timișoara Cowork.
Colaborarea EIT Urban Mobility – ADR Vest aliniază finanțarea și expertiza europeană cu nevoile regiunii, deschide piste pentru testări și parteneriate în Regiunea Vest și nu numai, reducând distanța dintre pilotare și implementarea pe piață.
Această activitate este finanțată de EIT Urban Mobility, o inițiativă a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene. Este cofinanțată de ADR Vest și implementată de Iceberg Plus și Cowork Timișoara.
inVest – Urban Mobility Accelerator este primul accelerator din România dedicat exclusiv soluțiilor de mobilitate urbană. Prin mentorat, finanțare și conexiuni directe cu orașe și investitori, programul sprijină echipele cu idei de faceri și start-upurile să piloteze și să scaleze idei cu impact real în comunități. Ținta este scalarea soluțiilor de mobilitate urbană – de la dezvoltare regională la un impact european.
Informații pentru participare & presă
● Înscrieri: https://bit.ly/DemoDayInVest
● Facebook event: https://www.facebook.com/events/694053676337163
Contact presă: Loredana Gavrilescu, Program Manager inVest Accelerator
loredana.gavrilescu@iceberg.plus
Agenda Demo Day inVest – Urban Mobility Accelerator
22 octombrie 2025
Ora: 17:00 – 22:00
Locație: Cowork Timișoara @The Office – Calea Aradului 11
● 17:00 – 17:30 — Înregistrare & Welcome
● 17:30 – 17:45 — Deschidere: Andrei Munteanu, CEO, Cowork Timișoara + Lluís Puerto, Head of Regional Innovation Scheme, EIT Urban Mobility + Alexandra Hîncu, Project Manager, Iceberg+
● 17:45 – 18:30 — Panel: Scaling Urban Mobility Solutions: From Regional Development to European Impact:
o Ionuț Țața, CEO, Iceberg+
o Bence Huba, RIS Manager, EIT Urban Mobility
o Sorin Maxim, Director General, ADR Vest
o Valentin Mureșan, Consilier Digitalizare & Smart City, Municipiul Timișoara
o Adrian Pica, ex-VP Product Management @ Bolt; Co-fondator Cowork Timișoara
● 18:30 – 18:45 — Pauză
● 18:45 – 20:15 — Startup Pitching Session – prezentările celor 14 finaliști
o Startup Track: Blume, BraveX, cautcurier.ro, Drop, Renter, Volvero
o Venture-Building Track: Smart-Spot (Ghenciu Alexandru), smarTMove (Popescu Sergiu ), Greenmart (Ichim-Andronache George), Pedale (Ciortuz Alexandrina), Kulth (Pașculea Marius), LogWhisper (Ghiurar Alexandru), RouteMix ( Popa Răzvan), DMD Model (Domnițeanu Alexandru)
● 20:15 – 20:30 — Deliberarea juriului
● 20:30 – 20:45 — Sesiune de feedback
● 20:45 – 22:00 — Networking
Informații pentru participare & presă
● Înscrieri: https://bit.ly/DemoDayInVest
● Facebook event: https://www.facebook.com/events/694053676337163
Această activitate este finanțată de EIT Urban Mobility, o inițiativă a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene. Este cofinanțată de ADR Vest și implementată de Iceberg Plus și Cowork Timișoara.
Contact presă:
Loredana Gavrilescu, Program Manager inVest Accelerator
loredana.gavrilescu@iceberg.plus