Filtru căutare: Mures
PRIMĂRIA TÂRGU MUREŞ

Adresa
P-ța Victoriei, nr. 3
Investiții de peste 33 de milioane de lei în Municipiul Târgu Mureș
Municipiul Târgu Mureș a contractat toate cele patru proiecte depuse spre finanțare în cadrul Programul Regio 2014-2020, prin care investește peste 33 de milioane de lei, din care aproape 21 de milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, pentru comunitatea defavorizată din municipiu. Prin cele patru proiecte, până la sfârșitul anului 2023, Primăria municipiului și-a propus modernizarea a doua străzi, reabilitarea termică a unei școli și construcția de locuințe sociale pentru integrarea în societate a persoanelor din grupurile vulnerabile, în vederea schimbării atitudinii comunității majoritare față de problemele categoriilor defavorizate.
La nivelul municipiului Târgu Mureș s-au depus și contractat următoarele proiecte: „Modernizare Strada Prutului”, „Locuințe sociale Str. 8 Martie nr. 53”, „Modernizare Strada Zarandului” și „Lucrări de eficientizare energetică și consolidare la Școala Gimnazială nr. 7, corp B”. Valoarea totală a celor patru proiecte este de peste 33 de milioane de lei, din care 20,9 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă alocată. Conform estimării investițiile se vor finaliza în decembrie 2023.
Patru proiecte finanțate:
modernizarea a două străzi, construirea unui bloc de locuințe sociale și reabilitarea unei școli
Cel mai recent contract semnat vizează eficientizarea termică a Școlii Gimnaziale nr. 7 și prevede realizarea de lucrări care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a procesului educațional pentru cei 180 de elevi ce studiază în cadrul școlii. Prin proiect sunt propuse intervenții pe o suprafață de aproape 700 mp ce prevăd lucrări la acoperișul clării, operațiuni de izolare termică, înlocuirea ferestrelor dar și refacerea căilor de acces. Eliminând disconfortul termic, proiectul va contribui la creșterea calității educației și a atractivității școlii. Astfel, investițiile de peste 1,66 milioane de lei, vor asigura premisele creșterii capacității de școlarizare a unităților din învățământul obligatoriu, îmbunătățind astfel condițiile de acces la educație.
Locuințele sociale ce se vor construi printr-o finanțare nerambursabilă de peste 18 milioane de lei din Programul Regio 2014-2020, vor fi amplasate pe un teren intravilan cu o suprafață ce depășește un hectar, pe strada 8 Martie, nr.53. Din bugetul proiectului se propune construirea a patru blocuri de locuințe, cu 20 de apartamente fiecare, crearea infrastructurii de apă-canal, a infrastructurii de drum și a unui spațiu de joacă, de care vor beneficia persoanele care vor locui în blocurile sociale nou construite. Fiecare corp de clădire va include 20 de apartamente: 12 locuințe cu o cameră, 6 apartamente cu 2 camere; 2 apartamente cu 3 camere; toate având acces la strada 8 Martie. Clădirile vor fi prevăzute cu instalații de producere energie termică și apă caldă menajeră, prin centrale murale de apartament, cu funcționare pe combustibil gazos, instalații sanitare și de canalizare, instalații termice, precum și instalații electrice de curenți tari și slabi. Utilitățile necesare punerii în funcțiune a blocurilor de locuințe – apă, canalizare, energie electrică, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale, parcări, spații verzi, etc. – se vor asigura din bugetul propriu al Municipiului Târgu Mureș.
La momentul actual, două străzi (Strada Zarandului și Strada Prutului) sunt propuse pentru modernizare, bugetul fiind de circa 1,5 milioane de lei. Străzile sunt fie doar pietruite, fară borduri sau acostamente, fie cu un sistem rutier asfaltic puternic degradat. Scurgerea apelor meteorice pe străzi este asigurată prin sistemul de canalizare pluvială, prin gurile de scurgere existente, gravitațional pe suprafața carosabilă sau prin șanțuri de pământ, parțial colmatate. Prin cele două proiecte finanțate din Programul Regio 2014-2020, se propune rezolvarea problemelor semnalate, existente la ora actuală. Se prevede modernizarea părții carosabile, colectarea apelor pluviale, semnalizare orizontală și verticală, amenajarea accesului la proprietățile riverane aflate pe traseul fiecărei străzi, amenajarea de trotuare și de piste destinate traficului de bicicliști, crearea de intersecții și zone verzi, în proiect fiind inclusă și plantarea și toaletarea arborilor.
Serviciul Relații Interne și Internaționale