Filtru căutare: Mures

REDACȚIA

Adresa

Strada Călărașilor Nr 18 Etaj 2 Camera 2 , Târgu Mureș

header image

Galați, orașul care investește masiv în educație pentru generațiile de azi și de mâine

...

Galați, orașul care investește masiv în educație pentru generațiile de azi și de mâine

Municipiul Galați devine un model la nivel național în ceea ce privește investițiile în educație. La această dată, cu proiecte în valoare de peste 80 de milioane de euro, derulate sau aflate în implementare, Galațiul își consolidează poziția de oraș care pune educația în centrul dezvoltării comunității.

„Educația reprezintă baza unei comunități puternice. De aceea, am derulat și derulăm proiecte importante în unitățile de învățământ, investiții pentru generațiile de azi și de mâine”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.
My image

30 de proiecte în plină desfășurare

În acest moment, Primăria Galați gestionează 30 de proiecte în creșe, grădinițe, școli, licee și săli de sport, cu o valoare totală de 400 de milioane de lei (circa 80 milioane de euro). Din această sumă, cea mai mare parte provine din fonduri europene, aflate în diverse stadii de implementare.

Astfel, 21 de unități de învățământ beneficiază de modernizări de peste 310 milioane lei, alte trei creșe noi sunt în construcție (44 milioane lei), iar doar în anul 2025 au fost finalizate proiecte de 38 milioane lei în șase unități școlare.

O nouă grădiniță modernă în cartierul Țiglina II

Un exemplu concret este Grădinița Nr. 40 din cartierul Țiglina II, proaspăt finalizată și pusă la dispoziția copiilor. Clădirea modernă, cu parter și două etaje, cuprinde 8 săli de grupă, spații pentru personal, cabinet medical și loc de joacă modern.

Investiția, în valoare de 8,7 milioane de lei, a fost realizată cu fonduri europene și include dotări de ultimă generație, mobilier adecvat și soluții prietenoase cu mediul – panouri solare și fotovoltaice pentru eficiență energetică.
My image

Școala 28, un etalon al modernizării

Un alt proiect de referință este modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 28 „Mihai Eminescu”, una dintre cele mai apreciate unități de învățământ din Galați.

Clădirea ridicată în urmă cu aproape 60 de ani a fost complet renovată, printr-o investiție de 12,6 milioane de lei. Lucrările au vizat reabilitarea sălilor de clasă, a grupurilor sanitare, modernizarea instalațiilor, schimbarea tâmplăriei, izolarea termică, refacerea fațadelor, precum și adaptarea pentru persoanele cu dizabilități.

De altfel, școala dispune și de o sală de sport modernă, inaugurată în urmă cu câțiva ani, ceea ce transformă unitatea într-un model de infrastructură educațională.
My image

Un model pentru întreaga țară

În ultimii ani, Galațiul a impresionat cu proiecte la 60 de unități de învățământ, ce însumează investiții de peste 541 milioane lei. Mai mult, toate școlile și liceele din oraș au fost dotate cu mobilier nou și echipamente IT de ultimă generație, printr-un proiect de 16 milioane de euro finanțat prin PNRR.

Prin aceste realizări, la Galați se demonstrează că educația nu este doar o prioritate declarată, ci o realitate vizibilă școli și grădinițe. Este un exemplu de bună practică privind modul în care fondurile publice și europene sunt direcționate către viitorul copiilor.
My image