Monumente istorice aflate pe raza Comunei Grivița:
- Biserica „Sf Dimitrie” din Călmățui Parohia Călmățui
Biserica din satul Călmățui a fost începută în jurul anului 1830 în satul Brehoaia și terminată trei decenii mai târziu pe actualul areal al satului Călmățui, în anul 1865, cu aportul financiar al căminarului Alexa Anastasiu Javalexi. Despre perioada în care a fost zidită această sfântă biserică avem mai multe variante care se reunesc în ipoteza că a fost terminată asa cum am spus în anul 1865. Așadar, în Marele Dicționar Geografic[ George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, „ Dicționar Geografic al României”, Stabilamentul Grafic J. V Socec, București, 1898, p. 270 (întocmit de Ioan Lahovari, I. C. Brătianu și G. Tocilescu) și în Anuarul din anul 1909 ( Tipărit la Tipografia Cărților Bisericești) ni se precizează ca an de finalizare a lucrărilor anul sus amintit, care se găsește și pe tabloul votiv din Biserică. Totodată, anul 1865 este întărit ca an al terminării lucrărilor și în Anuarul Eparhiei Romanului Administrațiunea Cassei Bisericii, „Anuar 1909”, Tipografia Carților Bisericești, București, 1909 , p. 409] și de istoricul întocmit de preotul Petru Moțoc. Precizând astfel sursele acestea de luat în seamă, nu ne rămâne decât să afirmăm cu convingere că anul 1865 este anul finalizării lucrărilor
De la zidirea bisericii, din anul 1865, prima restaurare este menționată în anul 1894, iar o altă restaurare a avut loc în anul 1904. În Arhiva Parohiei Grivița se găsește un document prin care se amintește de o restaurare a bisericii din Călmățui în anul 1913, dar despre finalizarea lucrărilor nu știm nimic. O altă dată în care biserica a fost resfințită după o reparație începută la 5 octombrie 1935 și terminată în 24 noiembrie același an
Biserica este amplasată în mijlocul unei curți cu dimensiunile 60 m x 45m, mai aproape de partea de Vest, pe unde este și intrarea „oficială” în curte. Biserica este construită din cărămidă, zidurile având grosimea de 60-70 centimetri, având o tipologie de plan trilobat, cu trei abside, în stil moldovenesc, dar fiind o construcție târzie are și trăsături ale stilului neoclasic. De aici rezultă că în construcția bisericii s-au îmbinat multe stiluri și idei, păstrându-se pe deoparte stilul moldovenesc, tipic zonei, dar s-au adăugat și elemente de arhitectură ale stilului neoclasic târziu
De-a lungul istoriei parohiei au fost preoţi harnici şi evlavioşi care au slujit nevoilor spirituale şi materiale ale credincioșilor: Pr. Nicolae Cioranu, Pr. Vasile Udriș, Pr. Gheorghe Dumitrescu, Pr. Ștefan Lungu Pr. Ioan Nechita, Pr. Ene Hogaș, Pr. Dumitru Turcu, Pr. Eugen Ardeleanu, Pr. Gheorghe Decuseară, Pr. Nicolae Balcanașu, Pr. Ioan Miron, Pr. Lupoaie Dumitru, Pr. Petru Motoc, Pr. Dumitru Davidescu, Pr. Hârjoabă Aurel, Pr. Săsăreanu Ioan, Pr. Octavian Pelin, Pr. Vasile Jalbă, Pr. George Postolache, Pr. Bădărău Gelu, Pr. Ciobanu Dorin, Pr. Bezman Mihai (în prezent)
În prezent, biserica este repictată, iar anumite părți sunt restaurate și integrate în registrul iconografic. Pictura este realizată in tehnica „a secco”, acoperind aproximativ 95 % din suprafața interiorului bisericii. Registru iconografic respectă erminia bisericească pentru cele patru parți ale unui locaș de cult. Biserica parohială din Călmățui
- Conacul Boierului Tache Anastasiu din Călmățui
Întreaga moșie a Călmățuiului, împreună cu alte 32 de sate au aparținut până în anul 1849 marelui boier și cărturar al vremii Costache Conachi care la moartea sa îi lasă întreaga avere fiicei sale Cocuța Conachi, care la rândul ei îi va lăsa fiului Emanoil Conachi-Vogoride moșia Călmățuiului și a Țigăneștilor. În anul 1881, fiul Cocuței, a vândut conacul și moșia de la Călmățuii lui Take Anastasiu. Din datele deţinute de experţii culturali şi istoricii gălăţeni, nu se ştie dacă pe această moşie exista acest conac sau a fost construit de Take Anastasiu ulterior.
Conacul de la Călmățui se încadrează în stilul construcțiilor cu arhitectură vernaculară specifică spațiului și timpului, folosind materiale modern cum ar fi marmura și stucul. Intrarea în incinta reședinței este flancată de stâlpi masivi care creează impresia unor turnuri din antichitate însă clădirea conacului cu prispele și coloanele ei cu fus cilindric neted, sprijinite pe postamente paralelipipedice par a fi desprinse din stilul doric al construcțiilor din insulele grecești