Page 653 - Ghidul Primariilor ed. a XV-a
P. 653
judeţul MARAMUREŞ 653
Comerţ: Sate în administraţie:
Pe raza comunei funcţionează un mare număr de Coruia, Culcea, Săcălăşeni
agenţi economici organizaţi sub formă de societăţi comerciale, Suprafaţa: 2876 ha; Intravilan: 188 ha; Extravilan: 2691 ha;
asociaţii familiale sau persoane fizice care au ca obiect de Populaţia: 2286;
activitate comerţ cu produse alimentare şi nealimentare, unităţi Gospodării: 827; Locuinţe: 718;
de alimentaţie publică, baruri, etc. Grădiniţe: 3; Şcoli: 3;
Servicii: Aşezarea geografică:
poşta, telecomunicaţii, frizerie, mori, prese de ulei,
fabricarea rachiului natural şi ele sunt oferite de regulă tot de Comuna Săcălăşeni este situată în vestul judeţului
agenţi economici organizaţi sub diferite forme Maramureş
Obiective turistice:
Castel Satulung La 15 km distanţă de municipiul Baia Mare
Castel Pribileşti Activităţi specifice zonei:
Evenimente:
Festivalul Concurs al Cântecului şi Dansului Chiorean, Creşterea animalelor
care se organizează în vara fiecărui an Cultura plantelor
Facilităţi oferite investitorilor: Obiceiuri tradiţionale
Posibilitatea achiziţionării de terenuri Activităţi economice principale:
Utilităţi : reţea de curent electric, gaz, apă, canalizare Comerţ
în curs de realizare Marochinărie
Drum European , Cale Ferată Prelucrarea lemnului
Comuna are o aşezare favorabilă pe cursurile Artizanat
Someşului, Bârsăului şi pe traseul magistralei feroviare nr. 4 şi Obiective turistice:
a Drumului European E 58, fostul drum naţional 1C. Localităţile Bisericile din lemn din cele trei sate declarate
componente sunt aşezate în areale diferite: Mogoşeşti şi monumente istorice
Pribileşti – în lunca Someşului, Hideaga, Satulung şi Fersig – Cimitirul evreiesc din satul Coruia
într-o regiune de terase iar Arieşu de Pădure şi Finteuşu Mic – Pădurea comunală
într-o regiune colinară Balta Săcălăşeni
Legătura comunei cu reşedinţa judeţului – municipiul Râul Lăpuş
Baia Mare se face pe calea ferată şi pe Drumul European Cluj Evenimente:
Napoca – Baia – Mare. Pe teritoriul comunei există un număr "Sărbătoarea Cireşelor" - Coruia
de 8 staţii de autobuz şi respectiv , gara CFR Satulung şi halta "Sărbătoarea Comunei"
Fersig "Vergelul"
Mijloacele de transport auto asigură legătura atât cu "Surechitul"
reşedinţa judeţului cât şi cu alte centre importante: Zalău, Dej, Facilităţi oferite investitorilor:
Satu Mare, Cluj Napoca. Cu ajutorul acestor mijloace de Acces la reţeaua de apă potabilă
transport se realizează legăturile cu oraşele amintite, existând Acces la reţeaua electrică
atât relaţii zilnice cât şi săptămânale, atât pentru deplasările Gaze naturale
forţei de muncă din satele aparţinătoare comunei către centrul Internet
de comună, cât şi din comună către centrele urbane Canalizare
polarizatoare („Localităţile Judeţului Maramureş") Infrastructură
Comuna beneficiază de reţea de alimentare cu gaz, în Telefonie fixă
localitatea Satulung există reţea de alimentare cu apă, urmând Proiecte de investiţii:
ca aceasta să fie extinsă şi în celelalte localităţi componente Drumuri
Proiecte de investiţii: Cămine culturale
Reţea de canalizare menajeră şi staţie de epurare în Parc industrial
localitatea Satulung Extindere reţea gaz
Extinderea reţelei de alimentare cu apă Extindere apă
Modernizare (asfaltare) străzi de interes local Extindere reţea de canalizare
Grădiniţă nouă cu două grupe în localitatea Satulung Amenajarea zonelor de agrement
Renovare (schimbare învelitoare) Cămin Cultural din Sediu primărie
localitatea Satulung Centru de zi
Reabilitare Parc Central în Localitatea Satulung
Modernizare Stadion Comunal Sportiv PRIMĂRIA COMUNEI SĂCEL
Modernizare drum Finteuşu – Mic – Arieşu de Pădure
Amenajare sediu Primărie Adresă: Centru, nr. 1375
Sală de Sport în localitatea Satulung Cod poştal: 437290
Reţea de gaz metan în localitatea Arieşu de Pădure Telefon: 0262-339201, 339053; Fax: 0262-339053 int. 5;
Adresa de e-mail: primaria_sacel@yahoo.com
PRIMĂRIA COMUNEI SĂCĂLĂŞENI URL: www.primariasacel.ro
Persoane din primarie:
Adresă: Principală, nr. 67 Primar: Dologă Gavrilă
Cod poştal: 437280 Viceprimar: Coziltea Ioan
Telefon: 0262-289333; Secretar: Peter Marilena
Fax: 0362-780129; Contabil: Magdău Maria
Adresa de e-mail: primaria_sacalaseni@yahoo.com Suprafaţa: 7999 ha; Intravilan: 790 ha; Extravilan: 7209 ha;
URL: http://www.sacalaseni.ro/ Populaţia: 3500;
Persoane din primarie: Gospodării: 1700; Locuinţe: 1410;
Primar: Emilian Gheorghe Pop Grădiniţe: 6; Şcoli: 4;
Viceprimar: Vasile Gheţe Aşezarea geografică:
Secretar: Marius Băban
Contabil: Schvarcz Diana Comuna Săcel este situată la izvoarele Râului Iza, în
sud-estul judeţului Maramureş.
Activităţi specifice zonei:
Cultura plantelor
Creşterea animalelor

