Page 118 - Ghidul Primariilor ed. a XV-a
P. 118
118 judeţul BACĂU
Aşezarea geografică: Întemeietorul acestui parc, inginerul silvic Iuliu
Comuna Dofteana este aşezată în partea de vest a Moldovan, este originar din Arad, a lucrat ca şef de ocol în
Slovacia şi apoi ca inspector în administraţia Imperiului Austro-
judeţului Bacău, în zona depresionară a Carpaţilor Orientali, la Ungar la Viena, după care, datorită patriotismului său a venit
confluenţa Râului Trotuş cu Pârâul Dofteana, la o altitudine ce în România la începutul secolului XX, unde s-a împrietenit cu
variază între 300 m (Lunca Trotuşului) şi 1468 m (Vârful Nemira). familia Brătianu, care domina viaţa politică la acea dată. Brătienii,
mari iubitori de pădure i-au asigurat fondurile necesare creării
Se învecinează: acestui parc, unde s-au adus seminţe forestiere din America,
- la nord cu oraşul Dărmăneşti; Asia şi Europa.
- la est cu comunele Berzunţi şi Bârsăneşti;
- la sud cu oraşele Târgu Ocna şi Slănic Moldova; Situarea parcului şi a izvoarelor într-o zonă de un
- la vest - cu judeţul Covasna. pitoresc deosebit impune valorificarea şi darea acestora spre
Activităţi specifice zonei: folosinţă turistică.
Exploatarea şi prelucrarea lemnului
Extracţie ţiţei Rezervaţia Naturală Nemira- rezervaţie cu caracter
Creşterea animalelor floristic şi forestier- Sit Natura 2000,
Agricultură din punct de vedere a suprafeţelor ocupate
şi a producţiilor medii obţinute Ochiul Huitorii- barometru natural , care prevesteşte
Activitatea agricolă pe teritoriul coumei Dofteana venirea ploii.
este slab reprezentată, datorită condiţiilor agropedologice şi Evenimente:
de microclimat şi se desfăşoară numai în cadrul gospodăriilor
individuale ale locuitorilor. Alături de activităţile cultural - educative iniţiate de
Activităţi economice principale: şcoală şi biserică - Hramul Bisericii Bogata "Sfinţii Împăraţi C-tin
Comuna Dofteana are o funcţie economică mixtă şi Elena",
agroindustrială, o parte însemnată din forţa de muncă fiind
antrenată atât în munca de exploatare forestieră, cât şi în cea 15 august - hramul bisericii "Adormirea Maicii Domnului"-
de prelucrare a materialului lemnos. Parohia Ortodoxă 1 Dofteana,
În perimetrul comunei Dofteana funcţionează un
număr de 163 agenţi comerţ, economici, din care 71 S.R.L.-uri, Hramul bisericii "Naşterea Maicii Domnului" -
63 A.F.-uri, 28 P.F.-uri şi o societate comercială cu capital mixt. 8 septembrie - Parohia Cucuieţi,
Obiectele principale de activitate ale acestor agenţi
economici sunt în ordine: producţia, comerţul, servicilei, Hramul Bisericii "Cuvioasa Paraschiva" - 14 octombrie -
import-exportul, construcţiile, etc. Parohia 2 Dofteana,
De asemenea, în zonă sunt aproximativ 290 de sonde
de foraj şi extracţie, 4 parcuri de ţiţei şi o staţie de Hramul bisericii "Sfinţii Mihail şi Gavril" - Parohia Larga,
dezbenzinare aparţinând O.M.V.. Petrom S.A. Hramul Bisericii romano-catolice Seaca "Coborârea
Firme reprezentative: Sfântului Duh",
Fabrica de mobilă BWN PRO MOBILA Dofteana Hramul Bisericii romano-catolice Bogata "Sfânta Cruce"
Obiective turistice: Cele mai importante manifestări culturale se desfăşoară
Principalele obiective turistice şi antropice, de interes la iniţiativa Primăriei şi a Consiliului Local, cu ocazia Zilei Eroilor,
major existente în comuna Dofteana, sunt: a Zilelor Doftenii, Zilei de 1 Decembrie.
A. MONUMENTE ISTORICE În fiecare an, în ziua de 31 decembrie se organizează
Monumentul Făuritorilor României Mari căzuţi în "Festivalul de tradiţii şi obiceiuri de iarnă", festival care atrage
războiul dintre anii 1916-1919 a fost inaugurat la 29 mai 1930 şi un număr mare de persoane dornice să vadă "JOCUL URSULUI"
se află situat în partea de est a clădirii Primăriei Dofteana. A urmat de "DANSUL IROZILOR".
fost construit din piatră cioplită, având pe cele 4 laturi aplicată Ursul reprezintă piesa de bază a fondului cinegetic, o
câte o placă de marmură, pe care se află inscripţionate mândrie pe plan local, dar şi naţional. Existând sursa de inspiraţie,
numele eroilor din localitatea Dofteana căzuţi pe câmpul de locuitorii au lăsat libertate imaginaţiei şi au creat această
luptă. La partea superioară se află montată o cruce. tradiţie înfrumuseţând-o permanent. Dacă cu jumătate de
B. CLĂDIRI CU VALOARE ISTORICĂ ŞI DE ARTĂ secol în urmă cetele de urşi din satele comunei îşi disputau
Castelul Ghica - unul dintre cele mai frumoase şi mai întâietatea prin forţă, acum spectacolul de datini din 31 decembrie
impunătoare monumente de arhitectură din judeţul Bacău. se desfăşoară într-un cadru organizat, pe o scenă special
Este situat într-un minunat decor natural, format dintr-un parc amenajată în aer liber în curtea interioară a Primăriei.
de aproximativ 11 ha. Facilităţi oferite investitorilor:
Construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, după planurile D.N.12 A;
unui arhitect italian, castelul a aparţinut familiei Ghica din Drumuri comunale asfaltate;
Comăneşti, servind ca reşedinţă, sediu administrativ şi pavilion Telefonie mobile
de vânătoare. Telefonie fixă;
Este o clădire P+2 şi cuprinde 40 de încăperi de diferite Cablu TV
mărimi şi cu destinaţii diferite: dormitoare , camere de lucru, Internet;
bibliotecă, etc. Interiorul este bogat ornamentat, holul de la Reţea de apă potabilă;
intrare fiind placat cu lemn. Sală de sport;
Staţia C.F.R. Dofteana- construită în perioada 1898- Centru Cultural Multifuncţional.
1899 şi dată în folosinţă odată cu inaugurarea tronsonului de Proiecte de investiţii:
cale ferată Târgu Ocna- Palanca. Proiecte de viitor:
C. CADRUL NATURAL- IZVOARE 1. Pe baza proiectului existent, în valoare de
Pe Valea Sărăriei, precum şi în zona Ciunget există 5,8 milioane euro (suma nerambursabilă) se va construi
izvoare puternic mineralizate; gradul şi tipul mineralizaţiei fiind CANALIZAREA ŞI STAŢIA DE EPURARE A APEI UZATE din
diferite de la un izvor la altul. comuna Dofteana.
Au fost remarcate şi apreciate pe plan european prin 2. Construirea unei noi BISERICI ORTODOXE în
calităţile lor terapeutice, în special în afecţiuni gastrice. PAROHIA DOFTEANA II.
Comuna dispune de un potenţial turistic aparte , marcat 3. În spaţiul şcolii Bogata se va înfiinţa cu fonduri
şi de Parcul Dendrologic Dofteana care constituie o colecţie europene un centru medical dotat cu aparatură modernă şi cu
ştiinţifică dendrologică-silviculturală formată din peste 660 o ambulanţă de serviciu.
de specii şi varietăţi de arbori, ce se întinde pe o suprafaţă de 4. Prin proiectul P.N.D.R., măsura 7.2 se va obţine
24 ha. finanţare nerambursabilă pentru asfaltarea unor drumuri
vicinale din satele HĂGHIAC, DOFTEANA ŞI ŞTEFAN VODĂ.
5. Se va asfalta DRUMUL VICINAL VALEA LĂRGII şi
se vor construi celor 2 PODURI din zona Timaru şi Guţeş Gh.
6. Se vor asfalta DRUMUL VICINAL VALEA CODRULUI
din SATUL CUCUIEŢI şi DRUMURILE VICINALE din SATUL
BOGATA.

