PRIMĂRIA PETELEA

Petelea

Tip: Comuna

Adresa: Principală, nr. 726 (Cod postal:547460), Petelea, Jud. Mures, Romania

Cuvantul Primarului

Cuvantul Primarului:

Prezentarea localitatii

Persoane din institutie:

Primar: Pădurean Sorin Pompei
Viceprimar: Tincu Marian Horea
Secretar: Moldovan Mihai Ilie
Contabil: Ardelean Simona Marinela

Suprafata: 4371 ha

Intravilan: 112 ha

Extravilan: 4285 ha

Populatie: 3012

Gospodarii: 1102

Nr. locuinte: 1006

Nr. gradinite: 1

Nr. scoli: 3

Numele localitatilor aflate in administratie:

Habic

Asezarea geografica:

Localitatea Petelea este asezată pe terasa stângă a văii Mureşului, la 25 Km nord-est de Tg.-Mureş şi 6 km sud de Municipiul Reghin, fiind străbătută de la un capăt la altul de DN15. 
​Relieful localităţii este alcătuit de valea largă a Mureşului şi culmi deluroase, ca interfluvii, puţin îngrădite, între valea Beicii şi Habicului, cu înălţimi reduse, cea mai mare înălţime fiind de 511,7 m, în Dealul Viilor. 
Vatra localităţii se află pe un teren, în cea mai mare parte plan, cu denivelări mici, constituind şesul aluvial creat de Mureş şi pe o parte din partea dealului dinspre sud-est, unde: 
- este aşezată biserica ortodoxa din lemn,
- cimitirul românesc şi cel săsesc.

Activitati specifice zonei:

Agricultură
Creşterea animalelor

Activitati economice principale:

Agricultură
Creșterea animalelor
Întreținerea și repararea autovehiculelor
Extracția pietrișului și a nisipului
Fabricarea de mobilier
Firme reprezentative:
TRANSVOD SRL
LOGISTICS ATLAS E PLUS A SRL
HAGVEL AUTO SERVICE SRL
TONIA LUX SRL
SARMASAN CONSTRUCT SRL
​SC.SILVANA SRL

Obiective turistice:

Biserica de lemn Petelea
Istoric
Biserica ortodoxă, construită din lemn, cu picturi pe pânză executate de zugravul Mare din Reghin, a fost construită în 1832 pe locul altei biserici din lemn ridicată la 1750 și vândută la Oarba de Mureș. A fost restaurată în 1962, când i s-a construit turnul cu clopote și în 1992 când s-a turnat beton la baza clopotniței. Păstrează un clopot de 20kg. din 1750, dăruit de baronul Bornemisza și un clopot din secolul al XIX-lea. Parohia a fost înființată pe la 1700, fiind la origine greco-catolică până în 1948. Păstrează 14 cărți de cult cu valoare istorică și documentară, din care un Liturghier-Blaj 1756 a aparținut bisericii din Urișiul de Jos. Preoții ce au slujit la biserică au fost Lasylo Daniel, Vasile Pop, Branea Gavril sr., Iosif Pop, I. Ilioviciu, I. Romanțianu, Gregoriu Ilie, Gavril Branea jr., I. Jeleriu, Păcurar Remus și Ionel Pușcaș. 
​Muzeul "Datini Străbune" Habic
​​http://news.jurnaldereghin.ro/jurnal-de-reghin/sport-timp-liber/film-documentar-despre-satul-habic.html

Evenimente locale:

Ziua comunei Petelea (5 octombrie)

Facilitati oferite investitorilor:

Terenuri agricole şi utilităţi
Forţă de muncă necalificată

Proiecte de investitii:

Finalizare canalizare menajera în comuna Petelea
Infrastructură drumuri comunale, asfaltare şi pietruire
Construire trotuare și reabilitare poduri și podețe din comună și sat Habic
Reabilitarea Dispensarului Uman
Proiect în deulare:
Fondul Român de Dezvoltare Socială Mecanismul Financiar SEE - Programul RO10 - "CENTRU EDUCAŢIONAL PETELEA"
Introducerea reţea de apă şi Canalizare menajeră sat Habic
Achiziţionare imobile retrocedate" Cămin Cultural Habic, Cămin Cultural Petelea, Şcoala generală Petelea Amenajare și dotare parc Comuna Petelea, Județ Mureș
Proiecte realizate 2016 - 2020:
Cel mai important obiectiv realizat în mandatul anterior a fost canalizarea în localitatea Petelea, ultima fază a fost video-inspecţia, efectuată în decembrie 2016. Valoarea proiectului a fost de 25 de miliarde de lei vechi, iar investiţia a fost suportată din fonduri proprii. Inițial, în anul 2010 când am depus proiectul P.N.D.R. pe măsura 3.2.2. părea să avem șanse de finanțare dar … n-a fost să fie. Neavând finanţare şi punctaj suficient am fost nevoit să modific proiectul şi să introduc canalizarea doar în zona centrală a localitații Petelea, respectiv pe străzile principale şi două străzi lăturalnice precum şi branşarea la rețeaua publică a municipiului Reghin. Am mers pe fonduri proprii, iar acum este finalizat în totalitate. Avem în jur de 10 kilometri de canal în localitatea Petelea şi 6 kilometri de refulare la Staţia de Epurare din Reghin. Tot în anul 2016 am reuşit să depunem un proiect pentru extinderea reţelei de canalizare menajeră atât în localitatea Petelea cât şi în localitatea Habiccanalizare în urma acestui nou proiect. Tot în 2016 am asfaltat o stradă pe o lungime de 570 de metri, e vorba de o stradă care duce în zona cimitirului. Prin fonduri europene am reuşit asfaltarea a încă 1.350 m în Habic și un km în Petelea. Am reabilitat dispensarul comunal, am continuat pietruirea drumuri. Am construit un teren sintetic de fotbal din bugetul local dar, din păcate, peste iarnă a fost vandalizat. Acum l-am închiriat unui instructor de fotbal care antrenează aici circa 150 de copii din Petelea și din Reghin.
În comună există 1600 de romi, 415 de copii la şcoală.
Am reuşit să terminăm un proiect pe fonduri europene, prin Fondul Român de Dezvoltare Socială – FRDS, e vorba de un Centru cultural-educaţional Şcoală după Şcoală, de tip after-school. Din acest an am intrat pe finanţare din partea Primăriei a acest proiect. Tot în 2016 am mai pus în posesie o suprafaţă de 43 de hectare de pădure, în zona Mociar. În 2016 am achiziţionat clădirea în care funcționează Căminul cultural, clădire care fusese retrocedată Bisericii Evanghelice. Am reuşit să depunem un proiect pe fonduri europene „Şanse pentru comunitatea marginalizată din Petelea”, care are ca obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor de trai a unor familii defavorizate, respectiv repararea a 44 de acoperişuri de case, plus amenajarea uşilor şi a geamurilor cu termopane. Tot în cadrul acestui proiect este prevăzută înfiinţarea a două module, unul pentru băi comunale şi altul pentru spălătorie. De asemenea, vor fi şi şase-şapte cursuri de calificare în diferite meserii.
Centrul cultural - educaţional a avut 105 copii în 2016. Aceştia au beneficiat timp de nouă luni, din partea FRDS, de o masă caldă zilnic. Centrul a fost dotat cu mobilier, iar după cele nouă luni am mai primit o prelungire de şase luni, am alocat şi noi bani pentru şase luni, iar la finele anului trecut ne-au mai dat două luni. Prezenţa la noi a fost foarte mare, iar vizitele de control din partea reprezentanţilor FRDS au reliefat o activitate bună la Petelea. În luna decembrie 2016 am primit fonduri din partea FRDS pentru cumpărarea unei biblioteci şi cărţi, hărţi şi alte obiecte pentru copii. Chiar am observat, după mai bine de un an, că beneficiarii copii sunt mult mai isteţi, având în vedere că în program am avut cuprinse şi şase excursii în diferite locaţii: la Praid, la Aeroport, la Muzeu, la Grădina Zoologică. Pe raza Satului Habic numărul de copii preşcolari şi şcolari este în descreştere continuă, având doar 12 copii în cele patru clase, acesta fiind principalul motiv pentru care clasele I-IV sunt comasate şi se desfăşoară în aceaşi sală de clasă. Grădiniţa funcţionează de asemenea cu un numar de doar 5 copii. În ceea ce priveşte Satul Petelea sunt inscrişi un număr de aproximativ 450 de copii.
Cele mai mari neplăceri ni le produce drumul care traversează centrul comunei, care are regim de drum naţional, cu toate că el nu mai îndeplinește demult o astfel de funcție, drept care nefiind întreținut se deteriorează de la un an la altul. În sfârșit CNADR-ul şi-a dat acordul pentru trecerea acestuia în patrimoniul comunei.
Am sprijinul Consiliului local, suntem în consens pentru binele comunităţii. Nu avem buget mare, investitori, așa că majoritatea proiectelor doresc să le obţin prin fonduri europene. Priorităţile bugetului din 2019 sunt următoarele:
Proiectul de reactualizare a Planului Urbanistic General - care a expirat de trei ani
Proiectul de Amenajare şi Dotare a parcului din Petelea
Studiu de fezabilitate Grădiniţă şi Studiu de fezabilitate
Reabilitare şcoală care au fost achiziţionate de către Primăria Comunei Petelea în anul 2018
Proiectul pentru încălzire centrală şcoala Petelea
Proiectul Şansă pentru comunitatea marginalizată roma din Petelea, proiect care se axează pe cursuri școlare pentru romi
Înfiinţarea de noi afaceri după promovarea cursurilor, achiziţionarea de panouri fotovoltaice, containere sanitare
Proiectul de Dotare centru îngrijiri medicale pentru persoane vârstnice
De asemnenea în cursul acesti an se vor construi 2 terenuri multifuncţionale de sport, unul la Petelea şi unul la Habic.
Un alt proiect important pentru locuitorii comunei Petelea şi a satului Habic este: Asfaltare infrastructura rutiera de interes local ,un proiect realizat pe fonduri europene însă la fel ca şi la celelalte proiecte europene,iniţial se plateşte din bugetul local şi ulterior se recuperează total sau parţial depinde de valoarea proiectului aprobat de AFIR .În cadrul acestui proiect se vor asfalta în total 48.150 mp de drumuri comunale .

Evenimente

Afaceri Locale

Ghidul Primariilor

Comanda GRATUIT editia tiparita Ghidul Primariilor

copyrights © 2018 Millenium Management Sistem. Realizare: Gloobus Software Development.    All rights reserved.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor!
Pentru mai multe informatii despre cookie-uri puteti citi aici.