PRIMĂRIA ŞTEFAN CEL MARE
Stefan cel Mare
BILANȚ DE MANDAT 2016 – 2020: Vlasie Ion, primarul comunei Ștefan Cel Mare, județul Bacău

De la început am fost conștient că Administrația Locală are obligația să propună comunității programe pentru reabilitarea zonei. În aceste condiții, de când mi-a fost acordată încrederea, manifestată prin vot, am început demersurile pentru a moderniza această comună și să o aduc la nivelul demn de stat membru a Uniunii Europene. Ca primar al comunei Ștefan Cel Mare mulțumesc tuturor care m-au sprijinit până acum și am încredere totală că și de acum înainte vom forma o adevarată echipă și împreună vom sărbători finalizarea oricărui proiect
Ghidul Primariilor Care au fost principalele provocări pe parcursul mandatului dumneavoastră

de primar?
Vlasie Ion
Principala provocare este aceea sa am permanent o comportare demnă cu cetățenii comunei.
O altă provocare o constituie să atrag fonduri atât naționale cât și europene pentru dezvoltarea comunei și cetățenii să ducă un trai mai decent
G. P. Care au fost principalele realizări ale instituției în acești 4 ani?
Vlasie Ion
Reabilitare și extindere Școala Generală din sat Bogdana
Modernizare și construire poduri si podețe în satele Bogdana, Ștefan cel Mare și Negoiești
Construire Grădiniță cu program normal, sat Negoiești
Amenajare Trotuare
G. P. Dacă avți vreun regret referitor la acești 4 ani, o inițiativă care v-ar fi plăcut să o duceți la bun sfârșit și nu ati reușit?
Vlasie Ion
Ca și regret este proiectul pe care l-am avut aprobat prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, pentru modernizarea tuturor drumurilor și ulițelor din comuna, în valoare de 63.791.239 lei, conform OUG 114/2018, care din păcate nu s-a mai finalizat datorită instalării guvernului PNL

G. P. Care sunt principalele proiecte de investiții aflate încă în derulare?
Vlasie Ion
Centru Socio-Medical
Înființare sistem alimentare cu apă potabilă în satul Rădeana, catun Romi
Modernizare drumuri de interes local
G. P. Ce vă propuneți să realizați în următorii patru ani?
Vlasie Ion
Înființare rețea de distribuție gaze naturale
Canalizare în satele Bogdana, Ștefan cel Mare și Negoiești în parteneriat cu CRAB
Reabilitarea și modernizarea tuturor drumurilor de interes local din comună
Reabilitarea și modernizarea drumului care face legatura dintre satele Rădeana și Viișoara
Extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public
Realizare rețea internet gratuită prin tehnologie wi-fi
G. P. Care au fost principalele surse de finanțare pe care instituția dumneavoastră

le-a accesat pe parcursul mandatului.
Vlasie Ion
Am avut surse de finanțare prin PNDR-FEADR 2014-2020 și MDRAP-FE PNDL II
G. P. Dacă aveți vreun moment anume de pe parcursul mandatului care v-a rămas întipărit în minte
Vlasie Ion
Am avut momente marcante plăcute la definitivarea tuturor investițiilor realizate, dar și neplăcute atunci când au fost anulate articole din ordonanța 114/2018, articole ce au dus le nerealizarea proiectului mai sus menționat, moment ce m-a marcat profund și a lăsat urme adânci în sufletul meu

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor!
Pentru mai multe informatii despre cookie-uri puteti citi aici.

Se încarcă...