BILANȚ DE MANDAT 2016 – 2020: Constantin Puiu , primarul comunei Șipote, județul Iași

„Sper că fiecare om, locuitor al comunei, turist, investitor, demnitar, ales local

sau funcționar, să-și facă o imagine clară asupra direcțiilor de dezvoltare a comunei

Sipote. Îmi doresc ca toată comunitatea să participe activ la aducerea acestei

comune în rândul celor prospere, prin stabilirea de comun acord a noilor tendințe de

dezvoltare. Prin aceste măsuri, doresc să dezvoltăm comuna Șipote și să ridicăm

nivelul de trai al locuitorilor.” Constantin Puiu, Primarul comunei Șipote

1. Ghidul primăriilor Care au fost principalele provocări pe parcursul mandatului dumneavoastră

de primar?

Constantin Puiu

Cea mai mare provocare a fost să implementăm cele 7 proiecte finanțate prin

AFIR, PNDL II, C.N.I.si GAL Regiunea Nord Est Rediu Prăjeni. Am întâmpinat

dificultăți în implementarea acestor proiecte, atât din cauza numărului mare al

acestora cât și din cauza faptului că unele proiecte au fost inițiate aproape simultan,

am avut de luptat cu birocrația și cu procedurile de implementare extrem de

stufoase, ne-am confruntat cu situații în care câștigătorii licitațiilor fie au renunțat la

proiect, fie nu și-au respectat obligațiile contractuale și s-au produs întârzieri destul

de mari în demararea și continuarea proiectelor. Totodată au fost întârzieri și din

cauza faptului că, finanțările nu au venit întotdeauna la timp, fiind nesesară uneori

suplimentarea cu alte sume din bugetul local.

2. G.P. Care au fost principalele realizări ale instituției în acești 4 ani?

Constantin Puiu

Pot afirma că am avut realizări, atât în ceea  ce privește eficientizarea și

modernizarea activității primăriei, dar, și pentru întreaga comunitate și aici m-aș

referi, în primul rând la reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale din satul

Chișcareni, o școală care are o capacitate de 300 elevi, care urmează a fi mobilată

și utilată la standarde europene, fiind pregatită până la începutul noului an școlar

pentru primirea învățăceilor.Totodată au fost amenajate grupuri sanitare pentru alte

trei școli și două grădinițe din comună, momentan toate unitățile școlare din comuna

noastra beneficiind de toilete dotate cu apă și canalizare. O altă realizare

importanată pentru comunitate noastră este extinderea rețelei de canalizare cu încă

16 km., obiectiv care urmează a fi finalizat în luna noiembrie a acestui an. Având în

vedere infrastrucura foate deficitară, în fiecare an al acestui mandat a fost aplicat un

strat consistent de piatră pe toate drumurile comunale și drumurile sătețti, fiind

achziționată o cantitate de 22.439,00 to piatră, cu suma de 1.300.000,00 lei din

bugetul local.Cu echipa de 5 muncitori ai compartimentului gospodarie comunala din

cadrul primariei au fost relizate lucrări de împrejmuire cu gard a celor 6 cimitire din

comună, împrejmuirea cu gard a grădiniței din satul Halceni, salubrizarea și

igienizarea localității, lucrări de reparații la Căminul cultural din localitate, precum și

alte lucrări.

3.G.P. Dacă aveți vreun regret referitor la acești patru ani, o inițiativă care v-ar fi

plăcut să o duceți la bun sfârșit și nu ați reușit.

Constantin Puiu

Poate cea mai mare dorință a locuitorilor comunei Șipote este modernizarea

infrastructurii, iar cel mai mare regret este faptul că nu am reușit să finalizam cele 3

proiectele privind asfaltarea a 16 km. drumuri comunale și sătești, proiecte care au

fost depuse inițial prin PNDL, ulterior fiind redepuse pe FDI, unde au fost declarate

eligibile dar nu s-a găsit sursa de finanțare, momentan un proiect pentru asfalatatrea

a 4 km drumuri primind avizul favorabil de la CNI, iar celelelte două de câte 6 km

drumuri fiecare fiind incluse în LISTA SINTEZĂ a obiectivelor de investiţii din cadrul

subprogramului ”Drumuri de interes local și drumuri de interes județean” din

Programul Național de construcții de interes public sau social.

4.G.P. Care sunt principalele proiecte de investiții aflate încă în derulare?

Constantin Puiu

Proiectele începute în timpul acestui mandat și care se află încă în derulare

sunt:

- Extindere sistem de canalizare în Comuna Șipote, Județul Iași

- Modernizare sediu primărie, Comuna Șipote, Județul Iași

- Modernizare drumuri în comuna Șipote, Județul Iași

- Modernizare drumuri de interes local în comuna Șipote, județul Iași

- Refacerea și reabilitarea drumurilor pentru eliminarea efectelor inundațiilor

în comuna Șipote, Județul Iași

- Modernizare iluminat public în Comuna Șipote, Județul Iași.

5.G.P. Ce vă propuneți să realizați în următorii patru ani?

Constantin Puiu

În primul rând, doresc să finalizez proiectele începute în acest mandat,

deoarece, toate celelalte proiecte se bazează pe această ”infrastructură” care vizează

unele din cele mai importante aspecte ale vieții dintr-o comunitate: sănătatea,

educația și rețeaua de drumuri moderne. Dar, cel mai important element în realizarea

acestora nu sunt banii, cum ar putea crede multă lume, ci OMUL. Orice proiect se

poate realiza, oricât ar părea de imposibil sau de improbabil, dacă oamenii se implică

responsabil, fiecare în locul său, unde este cel mai potrivit. Toate proiectele pe care

le-am început și trebuie finalizate, sau cele care vin ca o continuare firească a

acestora, presupune faptul că cetățenii mă vor investi cu încrederea lor într-un nou

mandat ca primar, dându-mi posibilitatea, în acest fel, să termin ce am început și să

pornesc alte proiecte absolut necesare comunității noastre.

Planurile mele de viitor pentru un nou mandat ar viza, printre altele:

- Reabilitarea și modernizarea Dispensarului Uman

- Modernizarea infrastructurii, a drumurilor sătești și comunale din comună

- Reabilitarea școlilor din comună

– Refacerea și reabilitarea căminului cultural din sat Chișcareni

- Amenajarea unui parc de agrement

- Punerea la dispoziția cetățenilor a celei de-a treia utilități absolut necesare

pentru un trai decent și confortabil și anume înființarea rețelei de distribuție a

gazului natural în întreaga comună

6.G.P. Care au fost principalele surse de finanțare pe care instituția dumneavoastră

le-a accesat pe parcursul mandatului.

Constantin Puiu

Principalele surse de finanțare pentru proiectele în derulare au fost:

Fonduri guvernamentale prin programul PNDL si prin Ministerul  dezvoltarii

Fonduri europene prin A.F.I.R.

Fonduri de la bugetul local

7.G.P. Dacă aveți vreun moment anume de pe parcursul mandatului care v-a rămas

întipărit în minte?

Constantin Puiu

Cel mai emoționant moment a fost cel în care a fost inaugurata Școala

Gimnaziala din satul Chișcareni, fiind primul meu proiect născut, crescut și

finalizat, cu multă trudă și cu multe emoții. De câte ori trec pe lângă școală în

care am învațat atât eu cât și copiii mei și când o văd îmbrăcată în haina

nouă retraiesc mereu aceleași emoții, ca și atunci când am devenit părinte

pentru prima dată.

8.G.P. Dacă sunt niște aspecte pe care ați mai vrea să le adăugați față de

răspunsurile la întrebările de mai sus, vă rugăm să le menționați. 

Constantin Puiu

Prin proiectele finalizate, prin cele aflate în derulare și prin ceea ce îmi

propun să realizez îmi doresc să deschid calea spre modernizarea 

accelerată  a  comunei, spre atragerea de investitori care vor folosi forța de

muncă disponibilă local, fapt ce, în mod sigur, nu va însemna doar o creștere

a calității vieții cetățenilor, ci va reduce semnificativ dependența de serviciile

sociale, va diminua și, sperăm că va înceta complet plecarea tinerilor la

muncă în străinătate, îi va convinge pe cei plecați la muncă în străinătate  să

se întoarcă acasă, lângă familiile lor, pentru că acum ar avea un loc de

muncă sau și-ar putea deschide afaceri proprii, copiii vor simți, din nou,

dragostea și apropierea  părinților, iar bunicii nu vor mai fi singuri, le va

dispărea dorul și tristetea și vor învăța, din nou, să zâmbească.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor!
Pentru mai multe informatii despre cookie-uri puteti citi aici.

Se încarcă...